Ştirea zilei

La Primăria Alba Iulia, exproprierile (i)liberale, „pe bani mărunți”, ne-ar putea înscrie din nou în Cartea Recordurilor! Parcul de la Alba Iulia Nord ar putea deveni mai scump cu aproape 20 de milioane de lei

Unirea Ziarul

Publicat

în

La Primăria Alba Iulia, exproprierile (i)liberale, „pe bani mărunți”, ne-ar putea înscrie din nou în Cartea Recordurilor! Parcul de la Alba Iulia Nord ar putea deveni mai scump cu aproape 20 de milioane de lei

În urmă cu doi ani, Cezar Lăncrăjan, pe atunci jurnalist la ziarulunirea.ro, anticipa ceea ce astăzi începe să se vadă tot mai clar în hotărârile instanțelor de judecată. El vorbea atunci despre „exproprieri pe bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord și atrăgea atenția că proprietarii sunt puși în situația de a primi despăgubiri care, în opinia sa, erau departe de ceea ce ar fi trebuit să însemne o despăgubire dreaptă și prealabilă, așa cum prevede Constituția României

Mai mult, avertismentul de atunci era unul cât se poate de simplu: sumele stabilite de Primăria Alba Iulia pentru proprietățile expropriate se puteau întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva Primăriei, dar mai ales a albaiulienilor pentru că ei suportă până la urmă toate oalele sparte de o administrație (i)liberală!

Cum e dreaptă o expropriere făcută cu cca 2 euro mp când instanța consideră ca justă o sumă de cca 48 de euro mp?

Administrația locală din Alba Iulia pare să fi descoperit o metodă aparte de a calcul a despăgubirilor pentru proprietățile expropriate! Întâi se stabilește o sumă ridicolă în acte de 10 lei, apoi proprietarul contestă, se fac expertize, se ajunge la Tribunal, iar judecătorul stabilește o altă sumă, uneori suficient de diferită încât să transforme o procedură administrativă într-o lecție costisitoare despre cum se cheltuiește banul public. În cel mai recent caz, Tribunalul Alba a stabilit despăgubiri de 1.949.483 de lei pentru două terenuri cu o suprafață totală de 7.900 mp.

Dosarul îi are ca reclamante pe A.L.R. și G.N.G., care au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura de expropriere „pe bani mărunți” de către UAT Municipiul Alba Iulia.

Este vorba despre două imobile, unul cu suprafața de 5.800 de metri pătrați, înscris în CF nr. 109738 Alba Iulia, iar celălalt de 2.100 de metri pătrați, înscris în CF nr. 109789 Alba Iulia, rezultând o suprafață totală de 7.900 de metri pătrați, expropriate pentru suma derizorie de 10 lei mp (cca 2 euro). Tribunalul Alba a admis în parte cererea, a anulat în parte hotărârile și procesele-verbale privind cuantumul despăgubirilor și a stabilit pentru cele două terenuri suma de 1.949.483 de lei, adică de cca 48 de euro/mp. Este, desigur, o sumă destul de consistentă pentru o simplă „diferență de calcul”, ceea ce demonstrează încă o dată că matematica care se aplică în Primăria Alba Iulia poate deveni mult mai interesantă atunci când este verificată de un judecător!

Citește și: Despăgubiri „la ofertă”, corectate de instanță: Primăria Alba Iulia, obligată în primele două procese să plătească peste 1,75 milioane de lei

Tribunalul Alba a stabilit și un detaliu care face situația și mai puțin confortabilă pentru bugetul local, respectiv faptul că diferența dintre despăgubirea stabilită de instanță și cea stabilită inițial va fi actualizată cu indicele de inflație, „de la momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă”.

Pe lângă despăgubirea de 1.949.483 de lei, municipalitatea a fost obligată să achite și cheltuieli de judecată în cuantum total de 17.550 de lei, din care onorariu avocațial în sumă de 13.050 de lei.

Avocatul Gheorghe Beleiu: „O expropriere nu poate fi un act de deposedare abuzivă, ci trebuie să se realizeze exclusiv printr-o dreaptă și prealabilă despăgubire”

„În calitate de reprezentant legal al proprietarilor, salut decizia instanței de judecată, care a aplicat spiritul și litera Articolului 44 din Constituția României, astfel că o expropriere nu poate fi un act de deposedare abuzivă, ci trebuie să se realizeze exclusiv printr-o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Suma inițială stabilită de UAT Alba Iulia, de numai 10 lei pentru un metru pătrat, a reprezentat  un preț absolut derizoriu, complet rupt de realitatea economică și de piața imobiliară.  Despăgubirea trebuie să fie corectă, dreaptă, reflectând valoarea reală a pieței, nu o valoare simbolică stabilită arbitrar.

Prin obligarea municipiului la plata sumei de 246,77 lei/mp, instanța a confirmat că legea fundamentală a țării protejează cetățeanul în fața excesului de putere al autorității publice.

Potrivit prevederilor Constituției României proprietatea privată este garantată, ceea ce însemnă că avem posibilitatea să o apărăm de fiecare dată cu toate armele legale”,  a declarat avocatul Gheorghe Beleiu, reprezentantul reclamantelor expropriate, la solicitarea ziarulunirea.ro

Va fi Parcul de la Alba Iulia Nord demn de Cartea Recordurilor?

Poate mulți mi-au spus că e de domeniul SF-ului când spun că Parcul de la Alba Iulia Nord va atrage plata unor despăgubiri de 15-20 de milioane, dacă nu, chiar mai mult, dar hotărârile instanțelor care încep să se pronunțe în tot mai multe cauze denotă că suma estimată de 15-20 de milioane desăgubiri este mai degrabă un calcul rece, realist decât o simplă ficțiune!

Ziarul Unirea a mai relatat despre alte două dosare legate de exproprieri pentru Parcul Alba Iulia Nord, în care Tribunalul Alba a pronunțat soluții. În primul, reclamantul R.L.M. contestase despăgubirea acordată pentru exproprierea unui teren de 5.600 de metri pătrați. Tribunalul îi dăduse dreptate și stabilise valoarea despăgubirii la 1.344.000 de lei, obligând municipiul să mai plătească 1.288.000 de lei, reprezentând diferența dintre suma stabilită de instanță și cea oferită inițial de expropriator. La această sumă se adăugase actualizarea cu rata inflației până la plata efectivă, precum și 9.200 de lei cheltuieli de judecată.

Citește și: Exproprieri „pe bani mărunți”, corectate de instanță: Primăria iliberală din Alba Iulia, obligată să plătească aproape 200.000 de lei altor proprietari de care și-a bătut joc

În alt dosar, reclamantul D.V. obținuse anularea parțială a hotărârii privind despăgubirea pentru un teren de 1.400 de metri pătrați. Instanța stabilise că despăgubirea trebuia să fie de 447.804 lei, actualizată cu inflația începând din 5 august 2024, la care se adăugaseră 11.500 de lei cheltuieli de judecată și 2.800 de lei reprezentând onorariul expertului.

Cele 3 dosare în care s-au pronunțat soluții însumeaza deja aproape 4 milioane de lei despăgubiri, 3.685.287 de lei ca să fim mai preciși, sume care trebuie actualizate cu rata inflației, după caz, în funcție de soluția pronunțată de instantă, de la data hotărârii de expropriere sau de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Procesele prin care se contestă valoarea exproprierilor sunt abia la început, iar la cât se adună nota de plată a despăgubirilor, Parcul Alba Iulia Nord nu o să mai fie doar pentru plimbări, ci e demn de Cartea Recordurilor! Noi estimăm valoarea despăgubirilor la cca 15-20 de milioane de lei, dar dacă mai cresc puțin, intră direct la categoria „cel mai scump petic de verdeață din istorie”!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Talciocul din Alba Iulia va fi extins. Parcare de aproximativ 5.000 de metri pătrați și hală acoperită pentru comercianți. Proprietar: „În viitorul cel mai apropiat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Talciocul din Alba Iulia va fi extins. Parcare de aproximativ 5.000 de metri pătrați și hală acoperită pentru comercianți. Proprietar: „În viitorul cel mai apropiat” Talciocul din Alba Iulia urmează să fie extins, investiția vizând amenajarea unei parcări de aproximativ 5.000 de metri pătrați, precum și construirea unei hale acoperite pentru comercianți și vizitatori. Cea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost șef al ISCTR Alba, schimbat din funcție pentru că nu ar fi răspuns la ordinul șefului de la Cluj: Dosar de corupție, anulat definitiv la Alba Iulia, pe motiv de prescriere a faptelor. Judecata a durat 12 ani, la instanțe din Cluj-Napoca și Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost șef al ISCTR Alba, schimbat din funcție pentru că nu ar fi răspuns la ordinul șefului de la Cluj: Dosar de corupție, anulat definitiv la Alba Iulia, pe motiv de prescriere a faptelor. Judecata a durat 12 ani, la instanțe din Cluj-Napoca și Alba Iulia Curtea de Apel Alba Iulia a finalizat, după 12 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cât va costa noul parc de recreere și agrement din zona Schit din Alba Iulia: Loc de joacă, fitness, picnic și iaz de retenție. De unde ar urma să vină banii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cât va costa noul parc de recreere și agrement din zona Schit din Alba Iulia: Loc de joacă, fitness, picnic și iaz de retenție. De unde ar urma să vină banii Peste 26,2 milioane de lei, cu TVA, este valoarea estimată pentru amenajarea noului parc cu spații recreative și de agrement din zona Schit din […]

Citește mai mult