Zeiţa Venus este mai dolofană decât Marte, iar membrele statuilor au fost lipite cu chit auto Carol al VI-lea, de pe Poarta a III-a a Cetăţii...
Privesc cu reală îngrijorare ceea ce se întâmplă în jurul meu, într-o ţară care îşi strigă tot mai evident nemulţumirea. Măcar în al doisprezecelea ceas...
Pentru aplicarea programului de monitorizare a calităţii alimentelor, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Alba a efectuat anul trecut controale la 496 de agenţi economici, din care...
Interviu cu primarul oraşului Cugir, ing. Adrian TEBAN -Domnule primar Adrian Teban, suntem la începutul unui nou an, care nu se anunţă a fi mai uşor...
Clement Negruţ, deputat PDL de Alba, consideră că decizia Curţii Constituţionale de necomasare a alegerilor nu îi dezavantajează pe democrat-liberalii din judeţ. „Nu ne dezavantajează...
Preşedintele PC Alba, ing. Gheorghe Feneşer, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că a informat conducerea USL cu privire la faptul că cei peste...
Parcă mai mult decât la ediţiile precedente de data aceasta (la a XVII-a) am asistat la o strălucită demonstraţie de românism şi ataşament faţă de...
În urmă cu câteva zile, în prezenţa prefectului judeţului Alba, Ştefan Bardan, a avut loc evaluarea activităţii desfăşurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba,...
Firmele care angajează şomeri pe o perioadă nedeterminată ar putea beneficia de o serie de facilităţi fiscale, potrivit unui proiect de lege supus dezbaterii publice de...
Dosarul „Continental” în care decanul Baroului Alba, avocata Doina Scutea, este judecată pentru fapte de corupţie alături de omul de afaceri Dorel Tamaş şi alţi patru...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea