Timp de trei zile, în perioada 26-28 iulie, satul Ampoiţa din comuna Meteş găzduieşte cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Seserişului. Vor fi reînviate şi în...
Joi, 25 iulie 2013, de la ora 17.30, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia (secţia de artă contemporană) a găzduit vernisajul expoziţiei UAP intitulată „Aducem...
Primăria Municipiului Blaj organizează la sfârşitul acestei săptămâni cea de-a doua manifestare culturală sub titulatura “ Concert în parc”. “Parcul Avram Iancu va fi o gazdă...
Garda Romană şi voluntarii din viitoarea trupă de daci vor susţine vineri, 26 iulie de la ora 19.00, ultima lor reprezentaţie din luna iulie în Cetatea...
Au sosit cele 5.600 de giozdane din cadrul proiectului „Primul ghiozdan”, iniţiat de Consiliul Judeţean Alba. Florin Roman, vicepreşedintele CJ şi totodată iniţiatorul acestui proiect, a...
De astăzi, 25 iulie, persoanele juridice şi instituţiile publice acceptate în Programul ‘Rabla’, după încheierea primei etape de evaluare, se pot adresa operatorilor economici autorizaţi pentru...
Sub sloganul „În viaţă sănătatea are prioritate, nu drogurile! Victimile consumului de droguri nu mai au priorităţi, doar lumânări aprinse. Tu ce priorităţi ai?” Centrul de...
Există foarte multe talente nedescoperite în judeţul nostru, iar printre acestea se numără şi Cătălin Ioaniciu, un tânăr de 16 ani din comuna Sălciua, care scrie...
Deşi faţă de luna aprilie numărul şomerilor a scăzut în Alba, la sfârşitul lunii mai judeţul s-a clasat pe locul II în topul judeţelor cu cei...
Cele mai puţine înnoptări la hotelurile din cele şase judeţe ale Regiunii Centru, în luna mai a anului 2013, au fost înregistrate în Alba, potrivit unui...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea