Ştirea zilei

VIDEO | O femeie din Alba, plecată în America în urmă cu 30 de ani, a călătorit peste ,,mări și țări” să fie ,,pășteană” la Vinerea, în Joia Mare: ,,Mi-am dorit foarte mult să fiu aici”

Ioana Oprean

Publicat

în

O femeie din Alba, plecată în America în urmă cu 30 de ani, a călătorit peste ,,mări și țări” să fie ,,pășteană” la Vinerea, în Joia Mare: ,,Mi-am dorit foarte mult să fiu aici”

Sărbătoarea Paştelui aduce în satele din Alba pe lângă bucurii, linişte și lumină, şi tradiţii care sporesc frumuseţea acestei perioade. Săptămâna Mare, ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Patimilor, are menirea de a pregăti credincioşii pentru Înviere.

Un obicei unic în această perioadă are loc la Vinerea şi Cugir. De aproape opt decenii, localnicii de aici se pregătesc pentru a întâmpina Învierea Domnului într-un mod cu totul deosebit. Obiceiul „Păştenilor” este păstrat cu sfinţenie, fiind unul dintre cele mai cunoscute tradiţii din zona Transilvaniei, care se desfăşoară pe durata Săptămânii Mari a Postului Sfintelor Paşti.

Tradiţia s-a transmis din generaţie în generaţie, iar să fi “păştean” este cu siguranță, una din cele mai mari mândrii printre vinereni. Fie că au rămas pe locurile natale, fie că pașii vieții i-au purtat în locuri îndepărtate, nici o distanță nu e prea mare pentru cei care la împlinirea vârstei de 60 de ani vin acasă, la Vinerea, să participe la obiceiul ,,păștenilor”.

Citește și: VIDEO | ,,Păștenii” de la Vinerea, obicei vechi păstrat cu sfințenie de 78 de ani. În Joia Mare, localnicii de 60 de ani, îmbrăcați în costume populare, duc vinul și pâinea la Biserică

Evelinia Vaedean a venit să fie ,,pășteană” tocmai din America. Și-a dorit foarte mult acest lucru, astfel că, în Joia Mare, a îmbrăcat straiele populare și a participat la ,,Păștenii” de la Vinerea.

,,Am venit să fiu pășteană tocmai din America, din Michigan, Detroit. M-am bucurat foarte mult că am putut participa la acest eveniment. Mă bucur foarte mult de tot ce există aici și că pot participa la casa gazdă unde se sfințește pâinea, apoi la biserică să ascultăm sfânta slujbă.

Am venit special din America pentru acest eveniment. Mi-am dorit foarte mult să fiu aici, m-am pregătit încă de anul trecut și m-am bucurat foarte mult că acest grup de oameni m-a primit”, a declarat Evelinia pentru ziarulunirea.ro.

Femeia s-a căsătorit în Vinerea în urmă cu 40 de ani, iar de 30 de ani este stabilită în America: ,,Am plecat în America acum 30 de ani, dar nu puteam lipsi anul acesta de aici, este un obicei care îmi place foarte mult. România a avansat foarte mult în 30 de ani, sunt foarte multe schimbări în tot ce există, dar obiceiul acesta nu l-am mai întâlnit niciunde.

Obiceiul ,,Păştenilor” este păstrat cu sfinţenie în satul Vinerea, care aparţine de oraşul Cugir, acolo unde, pe durata mai multor zile din Săptămâna Mare, au loc o serie de evenimente la care participă, îmbrăcaţi în costume populare, toţi cei care împlinesc în cursul anului vârsta de 60 de ani, femei şi bărbaţi, şi cărora le revine misiunea de a pregăti şi împărţi ‘Paştile’ pentru întreaga comunitate.

Pregătirile pentru acest obicei debutează încă de la Bobotează, când generaţia care a organizat în anul precedent Paştile predă ‘mandatul’ celor care vor împlini în cursul anului vârsta de 60 de ani.

,,Pentru buna organizare și desfășurare a acestui eveniment unic din viața fiecăruia, ,,păștenii” încep să se reunească cu un an înainte, în prima duminică după ,,Rusalii” și aleg mai întâi gazda de unde se vor lua ,,Paștile”. Gazda trebuie să fie neapărat un bărbat din leat, căsătorit și care să fie un bun gospodar.

După alegerea gazdei ,,păștenii” se întâlnesc lunar, în prima duminică, cu multă conștiinciozitate și analizează cu responsabilitate realizările de până în acel moment, ce dificultăți s-au întâmpinat și ce sarcini le revin de îndeplinit în continuare.

În duminica de ,,Florii” toți ,,păștenii” împreună cu preoții, se adună la casa gazdei, unde se alege vinul pentru ,,Paști”, se împodobesc ciuberele cu flori și panglici tricolore, lumânările care se împart credincioșilor în ,,Joia Mare”, la coșuri se pun ștergare și verdeață, se aerisesc desagii pentru pâine și se stabilește programul pentru ,,Săptămâna Mare”.

În ,,Joia Mare”, zi considerată de mare sărbătoare pentru întreaga comunitate vinereană, ,,păștenii” se întâlnesc dimineaţa la ora 8, la biserică îmbrăcați în tradiționalele costume populare, de unde se pornește în procesiune spre casa gazdei. Alaiul pornește având în frunte ,,păștenii” ce poartă drapelul României și al Uniunii Europene, urmați de cei cu praporii, de copiii cu sfeșnice, preoți, cantori, ,, păștenele” cu coșulețe, apoi ceilalți credincioși din sat și cei veniți din țară și străinătate, special pentru pentru acest eveniment emoționant.

La casa gazdei se oficiază slujba de Te-Deum, binecuvântându-se pâinea din care se pregătește ,,Sfintele Paști” și se împart lumânările împodobite pentru a fi aprinse în noaptea de Înviere, tuturor celor prezenți.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Transport public în regie proprie cu autobuze electrice, cu doar 1 leu biletul, într-un municipiu din Alba: Când va deveni operațional

Ioana Oprean

Publicat

în

Transport public în regie proprie cu autobuze electrice, cu doar 1 leu biletul, într-un municipiu din Alba: Când va deveni operațional Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a făcut miercuri, 26 august 2026 precizări cu privire la operaționalizarea transportului public în regie proprie cu autobuze electrice pe plan local.  „Cu siguranță blăjenii, și nu numai, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Păcănelele, interzise cu „perioadă de grație” în Alba Iulia? Când intră la vot proiectul de hotărâre

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele, interzise cu „perioadă de grație” în Alba Iulia? Când intră la vot proiectul de hotărâre Un nou proiect de hotărâre privind stabilirea regimului desfășurării activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului Alba Iulia va intra la vot în Consiliul Local în ședința ordinară de luni, 31 augsut 2026.  Proiectul de hotărâre a fost […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Contract-mamut pentru colectarea deșeurilor în zona din Alba a Munților Apuseni: A fost lansată licitația

Ioana Oprean

Publicat

în

Contract-mamut pentru colectarea deșeurilor în zona din Alba a Munților Apuseni: A fost lansată licitația Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Salubris Alba” a lansat în premieră procedurile privind delegarea prin concesiune a activității de colectare și transport separat al deșeurilor menajere și similare pentru Zona 3 din Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) Alba. […]

Citește mai mult