FOTO: Volei Alba Blaj, eșec 2-3 cu Corona Brașov, în semifinale! Egalitate, totul se decide miercuri, 15 aprilie în „Alba Blaj” Arena!
Volei Alba Blaj, eșec 2-3 cu Corona Brașov, în semifinalele Diviziei A1! Egalitate, totul se decide miercuri, 15 aprilie în „Alba Blaj” Arena, în meciul decisiv!
Campioana Volei Alba Blaj a pierdut 2-3, în deplasare, cu Corona Brașov, în al doilea meci din semifinalele Diviziei A1 la volei feminin, iar calificarea în ultimul act se va decide miercuri, 15 aprilie, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00
Iarăși duel spectaculos între Ioana Baciu – 29 de puncte și Vittoria Piani – 27, la vizitatoare neevoluând Viktoria Trcol (motive medicale).
Citește și: VIDEO | Volei Alba Blaj, triumf pentru al doilea an consecutiv în Cupa României la volei feminin: Finală-thriller cu Dinamo

Până la setul decisiv, se părea că istoria se repetă, comparativ cu primul meci, când Blajul a remontat de la 0-2 și a câștigat. La fel au stat lucrurile și în retur, când Blajul a revenit de la 0-2, a egalat, dar a cedat, 13-15!!!
Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2 (25-16, 25-21, 18-25, 20-25)
În primul set, campioana a fost de nerecunoscut, Corona controlând autoritar disputa, 12-4 (7 puncte succesive) și 19-8 fiind diferențele categorice înregistrate. Degringolada a continuat și în al doilea parțial, cu brașovencele tot la timonă: 17-8 (cu o altă serie de 5 puncte la rând), iar pentru Blaj lucrurile erau în picaj maxim.

Corona avea 2-0 la seturi fiind la un set de a învinge, a egala scorul la general și a relansa lupta pentru calificarea în finală! Vizitatoarele, aflate cu cuțitul la os, și-au ridicat nivelul și au reușit să se impună în al treilea set, prelungind suspansul, asta și pe fondul înlocuirilor, cu Grama și Martinez lângă fileu. Se repetă scenariul din precedentul duel direct, când echipa din „Mica Romă” a remontat spectaculos, a reușit să egaleze și să împingă disputa în tie-break. În decisiv, Blajul a avut 6-3 și 8-6, dar a urmat o cădere și s-a ajuns la 11-9 și 12-10, 13-11, pentru Corona, într-un final încins, vizitatoarele anulând o minge de meci, dar au pierdut, după 126 de minute de joc
Al treilea meci consecutiv de 5 seturi disputat de deținătoarea titlului.
Istoria nu s-a repetat, iar Corona relansează lupta pentru ultimul act, după o confruntare spectaculoasă.
Și în cealaltă semifinală este egalitate, după ce Dinamo a învins CSO Voluntari, în minimum de seturi, toate 25-22.
Raportul așilor a fost egal (5-5),iar la blocaje Blajul a avut 16-8 (Jelena Delic – 6). Volei Alba Blaj: Drussyla Costa – 3 puncte, Jelena Delic – 12, Charlotte Krenicky – 6, Ariana Pîrv – 4, Bianca Grama – 9, Vittoria Piani – 27, Diana Vereș (libero); au mai intrat Marija Muljevic, Ana Escamilla – 3, Evilania Martinez – 10; nu au jucat Raisa Ioan, Viktoria Trcol, Mihaela Otcuparu, Eva Vizitiu (l). Antrenor Guillermo Naranjo Hernandez.
Și în cealaltă semifinală este egalitate, după ce Dinamo a învins CSO Voluntari, în minimum de seturi, toate 25-22. Finala campionatului se va disputa după sistemul cel mai bun din 5 întâlniri, în 18, 19, 26, 26 aprilie și 3 mai dacă se va ajunge la meciul decisiv.
Foto: Corona Brasov
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3 | CS Universitar Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 (0-0): „Dubla” lui Ardel a făcut diferența
Liga 3 | CS Universitar Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 (0-0): „Dubla” lui Ardel a făcut diferența CS Universitar din Alba Iulia nu a reușit vineri, 16 octombrie 2026, să obțină niciun punct în duelul de pe teren propriu cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, din etapa a noua din Seria […]
Video | CSM Unirea Alba Iulia, victorie mare la Deva: Ayeni și Giurgiu, marcatori pentru lider
CSM Unirea Alba Iulia, victorie mare la Deva: Ayeni și Giurgiu, marcatori pentru lider CSM Unirea Alba Iulia a obținut vineri, 16 octombrie 2026, o victorie mare la Deva, în etapa a noua din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. În urma acestui rezultat uniriștii albaiulieni își consolidează poziția de lider. Uniriștii s-au impus […]
Live Video | CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul „Cetate” din… Deva: Duel încins pentru supremație în Seria 7
CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul „Cetate” din… Deva: Duel încins pentru supremație în Seria 7 CSM Deva și CSM Unirea Alba Iulia se înfruntă în etapa a noua din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. Este o dispută a orgoliilor, cu Roman și Roșu împotriva fostei echipe. Meciul este programat […]
