FOTO: Lumânări aprinse în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, în amintirea vicitimelor consumului de droguri
Sub sloganul „În viaţă sănătatea are prioritate, nu drogurile! Victimile consumului de droguri nu mai au priorităţi, doar lumânări aprinse. Tu ce priorităţi ai?” Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba a organizat miercuri seara, de la ora 21.00, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia o acţiune menită să evoce aminitrea victimelor consumului de droguri. Astfel, reprezentanţi ai CPECA Alba alături de câţiva elevi si studenti în frunte cu Janeta Lăpăduş, preşedinte al Ligii Studenţilor din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia au aprins lumânări dispuse în formă de fundiţă antidrog şi au scris pe asfalt această frază, ca un moment de sensibilizare a opiniei publice privind riscul de deces ca urmare a consumului de droguri.
Aceştia au ţinut un moment de tăcere şi reflecţie ca semn că victimele consumului de droguri nu au fost date uitării şi ca solidaritate în lupta antidrog.
Acţiunea a marcat finalul campaniei „Prea rebel să fii condus!”, de prevenire a consumului de droguri, cu accent pe substanţele noi cu proprietăţi psihoactive. Scopul a fost conştientizarea riscurilor consumului de droguri şi promovarea serviciilor oferite în cadrul sistemului naţional de asistenţă integrată a consumatorilor.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, structură teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog iar parteneri în desfăşurarea acestei activităţi au fost Liga Studenţilor din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi Consiliul Judeţean al Elevilor Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027”
Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că noua lege a salarizării din sectorul public ar urma să fie adoptată în 2027. Oficialul a precizat că reforma trebuie să respecte anvelopa bugetară stabilită de coaliția […]
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile Pentru mai mult de jumătate dintre pensionarii României, venitul lunar rămâne sub pragul de 2.500 de lei. Într-o economie în care prețurile continuă să crească, plata alimentelor, a facturilor și a medicamentelor pune presiune pe bugetele […]
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
