Elevii care îşi lovesc, ameninţă sau jignesc profesorul ar urma să primească pedepse mărite. Un proiect de lege iniţiat de senatorul Şerban Nicolae prevede ca pedeapsa...
Guvernul și-a propus pentru anul acesta (2017) să inaugureze 98 de kilometri de autostradă, a afirmat, miercuri seară, într-o emisiune tv, premierul României Sorin Grindeanu. „Anul...
Printre primele măsuri luate în 2017 de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, măsuri menite să vină în sprijinul cultivatorilor de legume – tomate în spaţii protejate...
Concurenţa din ce în ce mai puternică din partea Facebook pe zona de video i-a făcut pe cei de la Google să realizeze că, pe lângă...
Pavel Năstase, Ministrul Educației, a declarat, marți, că a fost lansată achiziția manualelor școlare pentru anul școlar 2017 – 2018, cu termen până în luna iulie....
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vânt puternic la nivelul întregii țări, respectiv de precipitații predominant sub formă de lapoviță și...
Salariile medicilor rezidenţi ar urma să crească de la 1 ianuarie 2018. Cel puţin asta prevede draftul proiectului Legii Salarizării la care guvernanţii lucrează acum, potrivit...
Șoferii care au împlinit vârsta de 70 de ani pot sta, deocamdată, liniștiți, fără să le fie teamă că vor trebui să efectueze mai rapid un control...
Preotul Vladimir din Razboieni, județul Alba, a schimbat viata a sute de suflete. ”Menirea mea în lume este sa-i ajut pe cei nevoiasi” – așa se...
În baza Planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pe anul 2017, în data de 16 martie 2017, în comuna Cetatea de Balta va avea...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666