Plata defalcată a TVA trebuie să fie opțională, să se aplice doar în relațiile dintre persoane juridice și companiile aflate în insolvență și faliment, iar cei...
Programul Loteria Vizelor va fi reluat de miercuri, 18 octombrie 2017, a anunțat Ambasada Statelor Unite în România pe rețeaua de socializare Facebook. Reproducem integral comunicatul...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe parcursul zilei de miercuri, se efectuează lucrări pe autostrada A1. Pe sensul de mers Sebeş...
Autorităţile publice ar putea acorda angajaţilor din sistemul public central sau local, pentru perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie sub formă...
“Legea prevenirii”, prin care firmele vor fi “iertate” de amendă la prima constatare, va fi modificată substanțial, scrie Profit.ro Proiectul de lege acordă unei firme...
Senatul a adoptat în unanimitate OG 28/2017 pentru completarea Legii ANL, introducând, în ședința plenului de marți, 17 octombrie, un amendament care stabilește că medicii specialiști...
CNAIR va scoate la licitație construcția a noi secțiuni din Autostrada Transilvania cu o lungime totală de peste 55 de kilometri, conform unor surse ale Asociației...
Firmele nu vor mai fi sancționate de autorități la primul control, dacă neregulile nu sunt grave, ci vor avea la dispoziție 90 de zile pentru a...
Un tânăr din Suceava poate primi titlul de „şoferul anului” în România. Acesta a reuşit o performanţă rară pentru un şofer, a fost amendat de 15...
Peste 70% dintre românii plecaţi din ţară doresc să se reîntoarcă în următorii cinci ani, însă trebuie să găsească în România condiţiile necesare, a declarat, marţi,...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666