Living Coral, o nuanţă de portocaliu-piersică uşor aurie, care denotă optimism, a fost aleasă de Pantone drept culoarea anului în care tocmai am intrat. Experţii Pantone...
În ultimele 24 de ore, salvamontiştii au intervenit în 71 de cazuri semnalate prin Dispeceratul Naţional Salvamont, cele mai multe înregistrându-se în Alba (15 apeluri), Predeal...
Patru români riscă să intre în pușcărie, între 6 luni și un an, și să plătească o amendă de până la 150.000 de euro, pentru că...
Începând cu 1 ianuarie 2019, pentru creditele de consum şi ipotecare, gradul de îndatorare a fost stabilit la cel mult 40% din venitul net pentru cele...
Poliţiştii au reţinut în două zile din minivacanța de Revelion peste 300 de permise de conducere, dintre acestea 53 pentru consum de alcool şi 114 pentru...
Papa Francisc, în primul mesaj al noului an, s-a arătat nemulţumit de lipsa de unitate în lume şi a avertizat împotriva unei vânători lipsită de suflet...
Potrivit prevederilor Codului Rutier 2019, pietonii sunt obligați, atunci când sunt în trafic, să circule pe trotuare sau, dacă acestea nu sunt disponibile în respectiva zonă,...
Temperaturile diurne și nocturne vor avea variații mici, în Transilvania, și vor fi mai scazute in timpul nopților, în timp ce precipitațiile vor fi mixte și...
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat aproximativ 1.500 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 547.000 de lei, au fost reţinute 172 permise...
Începând cu 1 ianuarie 2019, cota redusă de 9% a taxei pe valoarea adăugată (TVA) este extinsă și la serviciile de alimentare cu apă și canalizare....
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666