În 22 octombrie, la Bucureşti a avut loc cea de-a doua ediţie a Conferinţei Sociale Reunite din România, la care au participat 120 de sindicalişti şi...
Azi, de Ziua Armatei Române, printr-un impuls firesc gândul nostru ar trebui să se îndrepte spre cei care cu adevărat au scris sau scriu încă,...
Deputatul liberal de Alba, Teodor Atanasiu, a atras atenţia asupra faptului că a expirat termenul legal de înaintare către Parlament a Bugetului de stat pentru...
„Pavarea Parcului Custozza este ilegală!!! Am intrat în posesia unor documente uluitoare din punctul meu de vedere care arată explicit modul grosolan în care se calcă...
*Despăgubirile cerute în instanță sunt simbolice – 100 de lei Ca urmare a acuzațiilor nefondate ale fostului director general al Institutului Geologic al României (IGR), dl....
Deputații a respins marți proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Raportul de respingere al proiectului de lege a...
Curtea de Apel Alba Iulia organizează marţi, 25 octombrie 2011, la sediul acesteia, situat în municipiul Alba Iulia, strada I.C. Brătianu nr.1, în cadrul programului...
Azi, 22 octombrie, începând ora 12.00, la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia va avea loc ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al instituţiei...
Exact în ziua în care deputaţii dezbăteau (foc) cu foc legea care interzice cămătăria, lege ce a fost în cele din urmă şi aprobată, la Câmpeni...
Gheorghe Mirca, de 29 de ani, Andrei Constantin Mitache, de 24 de ani, şi Alin Claudiu Cheţa, de 23 de ani au fost arestaţi preventiv 29...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666