Adriana Lupean și Indreica Grațiela candidează pentru președinția Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Alba. Potrivit calendarului, în 8 decembrie va...
Managerul Spitalului Municipal Aiud, ec. Mircea Nechimiș, și-a dat miercuri demisia după ce inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă au constat că în spital s-au făcut mai...
Peste 400 de locuitori ai Sebeșului au fost prezenți, alături de primarul Dorin Nistor, în seara de Sfântul Nicolae, în parcul din fața Primăriei Municipiului Sebeș,...
Elena Meteșan, fosta angajată a CEC Bank Zlatna, judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave, a fost...
Mihai Pandelea, judecat pentru uciderea unei tinere de 23 de ani originară din Drobeta Turnu Severin, a fost condamnat de Tribunalul Alba la 25 de ani...
Mâine, 6 decembrie, de la 6 seara, îi invităm pe albaiulieni să aprindem împreuna iluminatul festiv de sărbători și să deschidem Parcul Sărbătorilor de Iarnă. Nu...
Transportul judeţean de persoane din Alba ar putea rămâne din nou în aer: Tribunalul Cluj a declarat ilegal Programul 2013 – 2019 • Bilanțul dezastruos al...
Luni, de la ora 14.00, la sediul Primăriei Municipiului Sebeş, în sala de şedinţe „Radu Stanca”, Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeş vă invită să participaţi...
După peste 100 de ani de funcţionare, stadionul „Metalul” a devenit o „pată” ruşinoasă pe faţa Aiudului Ziua de 28 iulie 2016 trebuie încadrată cu negru...
La 98 de ani de la Marea Unire, la Alba Iulia s-a sărbătorit Ziua Kaufland, ar zice localnicii și românii veniți să sărbătorească, aici, Ziua Națională....
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666