În cursul zilei de ieri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba (IJJ), s-a desfăşurat ceremonialul militar organizat cu ocazia înaintării în gradul următor,...
Având în vedere modificările şi completările legislative aduse Codului Fiscal, referitoare la trecerea la depunerea electronică a declaraţiilor fiscale, (în special a declaraţiei unice D112, prin...
Dintr-un raport de specialitate prezentat Consiliului Local Cugir, pe primul semestru al acestui an rezultă că activităţile desfăşurate în cadrul celor două compartimente din cadrul Biroului...
Consilierul Radu Roşian, liderul democrat-liberalilor din Cugir i-a cerut într-o recentă şedinţă de consiliu local primarului Adrian Teban, să dispună un audit la Colegiul „I.D. Lăzărescu”...
Partidul Social Democrat Alba salută intenţia actualei puteri de a adopta o serie de măsuri de stânga menite să mai atenueze povara crizei economice, povară aflată...
Daniel Tătaru, absolvent al Colegiului Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, promoţia 2011, a obţinut nota 10.00 la examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie...
În ciuda strădaniei organizatorilor de a oferi participanţilor un program bogat şi diversificat, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului „Transilvania Fest” nu s-a bucurat de o...
Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Cugir a adresat o propunere Consiliului local să aprobe participarea SPAS, la implementarea proiectului „Diversitatea” -şcoala viitorului, proiect...
Inspectorul şcolar general al IŞJ Alba, prof. Cornel Sandu, ne-a comunicat perioadele de desfăşurare a examenelor de corigenţă pentru anul şcolar 2010 – 2011. Astfel, primii...
În ultima şedinţă a Consiliului local al comunei Ighiu a fost aprobat protocolul de colaborare dintre Centrul Cultural Italian „Giovanni Morando Visconti” şi comuna Ighiu. Cu...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea