Piaţa medicamentelor folosite în tratamentul disfuncţiilor erectile, disputată de trei giganţi – Pfizer (cu Viagra), Eli Lilly (cu Cialis) şi GSK (cu Levitra) s-a ridicat anul...
Serviciile desfăşurate în aşezămintele sociale din judeţul Alba, ca urmare a unui parteneriat public-privat între autorităţile judeţene şi Biserica Ortodoxă, au devenit exemplu de bună practică...
Cei 60 de cercetaşi ai Centrului Local „Axente Sever” Alba Iulia care au participat la campul internaţional „Get Connected 2011” organizat cu cercetaşii din Hörsching s-au...
Ieri, 26 iulie, la Hotel Parc a avut loc conferinţa cu tema „Descoperă omul potrivit la locul potrivit”, organizată de Asociaţia „Pro Tinereţe” în cadrul proiectului...
Parlamentul European va crea un cadru legal prin care statele membre să sancţioneze şoferii care încalcă regulile de circulaţie în Uniune. Directiva Europeană urmăreşte ca prin...
Pasiunea, entuziasmul. perseverenţa, îndărjirea, ambiţia pe care Festivalul-concurs „Cultură pentru cultură” le trezeşte şi le întreţine în rândul participanţilor dar şi în cel al simplilor spectatori...
În unele zone ale cartierului „Cetate” deşeurile nu au mai fost ridicate de peste o săptămână din cauza restanţelor acumulate de unele asociaţii de proprietari. Multe...
Cine vrea să cunoască puritatea ca o lacrimă de aur a poporului român trebuie să meargă neapărat în satul Crăciunelu de Sus (comuna Cetatea de Baltă),...
Stan Miron, din Tăuţ – Meteş, va împlini în septembrie anul acesta 55 de ani. Nu a umblat niciodată pe propriile picioare, fără să fie susţinut...
În perioada 21 – 24 iulie, municipiul Aiudul va fi gazda primului Festival Internaţional de Folclor, care va reuni peste 200 de artişti din 9 ţări...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666