Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Cultură Educație

Plângere penală la adresa soţiei preşedintelui PDL Sebeş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Loredana Bogdan, soţia preşedintelui PDL Adrian Bogdan, viceprimarul municipiului Sebeş, face în momentul de faţă obiectul unei plângeri penale depuse împotriva ei de către conducerea Ocolului Silvic Sebeş, unde aceasta lucrează. În această plângere se arată că doamna Bogdan, având funcţia de consilier juridic la Ocolul Silvic RA Sebeş, şi-a înaintat conducerii, în data de 9 iunie 2011 cererea de concediu de odihnă înregistrată sub numărul 856 la secretariatul instituţiei. În această cerere se solicita începerea concediului de odihnă chiar de a doua zi, respectiv din data de 10 iunie. Pe cererea respectivă, însă, şeful ocolului Nicolae Istrate scrie o rezoluţie negativă, în termenii următori: „Nu se aprobă concediu de odihnă începând cu data de 10 iunie 2011, decât după formularea şi depunerea plângerii contravenţionale la P.V. de contravenţie nr. 059/2011, care este în termen de depunere.” Din această rezoluţie reiese că soţia preşedintelui PDL Sebeş nu putea pleca în concediu de odihnă decât după îndeplinirea acestei atribuţii de serviciu. Cu toate acestea, doamna consilier juridic a plecat în concediu legal, trecând peste conducerea ocolului silvic şi bazându-se, evident, pe influenţa soţului său.
lUn concediu medical răsplătit cu o amendă contravenţională de 5.000 de lei
După cum ne-a declarat Nicolae Istrate, şeful Ocolului Silvic RA Sebeş, până în data de 22 iunie 2011 (ora 15.30) nimeni nu a ştiut unde se află doamna consilier juridic, abia la data respectivă aceasta a anunţat-o telefonic pe contabila ocolului, Livia Voicu, despre faptul că se află în concediu medical iar aceasta la rândul său
l-a informat pe şeful de ocol. Tot în data de 22 iunie, doamna consilier juridic este convocată în scris pentru data de 27 a aceleiaşi luni, spre a-şi clarifica situaţia, respectiv pentru a prezenta concediul medical. În data de 27 iunie ea prezintă concediul medical (seria CCMAD nr. 0687787), în posesia căruia a intrat abia în data de 27 iunie, deci în chiar ziua prezentării lui. Cum însă angajatorului nu i se ceruse, conform legii, numărul de zile de concediu medical efectuate în anul respectiv, rezultă că doamna l-a solicitat telefonic şi i s-a acordat la venire. Adică de la mare, din Bulgaria, acolo unde dânsa şi soţul s-au aflat în perioada 13-20 iunie.
Sesizată cu privire la aceste nereguli comise de către medicul ce a acordat certificatul (dr. Laura Păcuraru- Cătană, ce avea nişte „antecedente” în acest sens şi cu alţi angajaţi ai ocolului), Casa de Asigurări de Sănătate Alba a efectuat un control prin biroul său specializat în acest sens şi a constatat că cele sesizate s-au confirmat. În consecinţă, „pentru aceste abateri, medicul dr. Păcuraru-Cătană Laura a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 de lei, prin PV nr. 047/ 01.08.2011.”
lNemulţumirile cu privire la prestaţia doamnei Bogdan datează încă de la angajarea sa, prin influenţa soţului
Dar se pare că acest concediu medical pe post de concediu legal a fost doar picătura care a umplut paharul, căci nemulţumiri cu privire la prestaţia profesională a doamnei Bogdan există încă de la angajarea acesteia, prin influenţa soţului, în urmă cu doi ani. După declaraţia şefului de ocol reiese că dânsa nu şi-a îndeplinit atribuţiile conform fişei postului, cu privire la care se arată în plângerea penală că actele ce trebuiau întocmite şi avizate de dânsa au fost blocate în repetate rânduri de lipsa sa. „Mai mult, se arată în plângere, reprezentarea în cauzele în care regia autonomă este parte nu a fost îndeplinită de către doamna consilier juridic Bogdan Loredana, fiind obligaţi a angaja avocaţi care să ne reprezinte în instanţă.” Şi chiar mai mult decât atât, se afirmă că doamna consilier ar fi refuzat în repetate rânduri să semneze unele acte juridice, fără a motiva în vreun fel acest refuz.
Nu mai intrăm în detalii, deoarece aşteptăm ca atât Poliţia care a fost sesizată prin documentul înregistrat sub numărul 2069/08.07.2011 să întreprindă cercetările necesare, cât şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş să dea curs plângerii înregistrate sub numărul 2224/03.08.2011.
lDeşi nu-şi îndeplinea sarcinile de serviciu, doamna Bogdan efectua „delegaţii” în Ungaria, Slovacia şi Germania
Un ultim aspect pe care-l aducem în atenţia publicului cititor este cel legat de deplasările efectuate de doamna Bogdan sub formă de delegaţii. De pildă dânsa a fost timp de 7 zile „reprezentantă în cadrul delegaţiei la Budingen” (Germania) şi 4 zile a participat la „cea de-a XX-a ediţie a Zilelor Komarno-Slovacia”, prilej cu care a făcut şi o escală la Komarom, în Ungaria. Iar pentru aceste deplasări, desigur, şi-a depus decont şi a solicitat diurna. Suma, în sine, nu este foarte mare (cam 400 de euro), dar pocedura este ilegală şi le-a fost impusă cu forţa celor de la Ocolul Silvic RA Sebeş de către influentul soţ al doamnei Bogdan, care în calitate de viceprimar al municipiului Sebeş se deplasase în cele trei localităţi, în virtutea atribuţiilor sale. Dar soţia sa, nu vă supăraţi, pe cine reprezenta? Ocolul silvic la care era angajată sau municipalitatea Sebeş? Asta trebuie clarificat, deoarece dacă a reprezentat municipalitatea atunci locul ei nu se mai află printre angajaţii ocolului.
lCulmea, tot doamna consilier vrea să-i facă vânt şefului său de la ocol!
În faţa acestei situaţii, culmea, lovindu-se de intransigenţa şefului de ocol Nicolae Istrate, doamna Loredana Bogdan exercită presiuni pentru schimbarea din funcţie a acestuia. Desigur, prin soţul domniei sale şi prin colegii săi de partid. Şi iată cum se amestecă politicul şi influenţele celor cu poziţii înalte în administraţie, în activitatea unei regii autonome, care n-are nimic de-a face cu deplasările prin Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Germania. Aflând acest lucru, inginerul Istrate ne-a pus la dispoziţie două tabele nominale întocmite în interiorul societăţii. Unul cu numele angajaţilor care nu sunt de acord cu schimbarea din funcţie a lui Nicolae Istrate (care nu este considerat că ar conduce dictatorial şi este un bun manager), semnat de 95% dintre angajaţi, şi un alt tabel cu numele celor ce nu mai doresc să lucreze cu doamna consilier juridic Loredana Bogdan, semnat de 80% dintre angajaţi.
Am redat acest caz pentru că în funcţie de rezultatul său vom vedea dacă Poliţia, Justiţia şi voinţa angajaţilor pot fi surclasate de influenţa unui viceprimar, şeful partidului politic aflat la putere…
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!


Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai Ioana Bogățan: „Festivalul și publicul suferă de fapt pentru că, de multe ori, trebuie să renunțăm la anumite spectacole deoarece nu avem săli cu dotările tehnice de care este nevoie” În luna mai, la Alba Iulia se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea