Cultură Educație

Frumuseţea şi ritmicitatea unui Congres al Spiritualităţii Româneşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cea de-a XV-a Ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti şi-a intrat pe făgaşul normalităţii în urma întâlnirii dintre conducerea Congresului, reprezentată prin prof. dr. Victor Crăciun, domnii Grigorescu, Nicolae P. (din Kazahstan), Cristescu, I. Mărgineanu, Ioan Bâscă şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, prefectul de Alba, Ştefan Bardan, viceprimarul Ioan Bogăţan, dir. Ioan Bodea, consilier Dorin Sava şi George Sinca purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului judeţean Alba. În preambulul său, Victor Crăciun a făcut o sinteză a ceea ce trebuie să însemne ediţia a X-a a Congresului la Alba Iulia şi cele 5 de la Herculane insistând asupra datei de ţinere a Congresului, număr de participanţi (cca. 150, deşi anul trecut au fost peste 250), acţiuni culturale care să marcheze evenimentele de la Herculane şi Alba Iulia, implicarea UNESCO în aniversări Blaga şi Sadoveanu (50 de ani de la moartea lui M. Sadoveanu), realizarea a 5 plăci memoriale care să fie puse pe clădirile legate de Lucian Blaga – diplomatul, realizarea unui Muzeu al românităţii, cu preponderenţă colecţii particulare ale unor mari şi destoinici români, realizarea unui bust Sadoveanu la Alba Iulia, pe care-l va dona el însuşi, Victor Crăciun, realizarea unui trofeu şi premiile Congresului, a unui film, din cele 15 ediţii ale Congresului, a unei ample expoziţii „Omul şi statuile dacice” prin invitarea unui om de excepţie – Leonard Velcescu, trăitor în Italia, un Dicţionar al Congresului, tipărirea unor cărţi printre care: „Sadoveanu, Valea Frumoasei şi spaţiul dacic” împreună cu Primăria din Iaşi şi altele.
Ion Dumitrel a insistat, şi pe bună dreptate, asupra identificării comunităţilor de români din arealul planetar care să ajungă la Alba Iulia, ca biografii credibile, pilduitoare prin felul în care îşi apără fiinţa, neamul, limba în ciuda vicisitudinilor existente şi azi în spaţiul balcanoid, maghiarofil, ucrainian, kazahstanian etc. „Cu ei să ne înfrăţim, spunea Ion Dumitrel. Ar fi bine ca fiecare judeţ din ţară să-şi ia responsabilitatea protejării, sprijinirii unei grupări etnice româneşti din vecinătate, să facă planuri comune pentru propăşirea lor, valorificarea patrimoniului cultural comun românesc. Doar aşa Alba Iulia îşi justifică simbolul de capitală a românilor de pretutindeni”. Să renunţăm la unele prezenţe pur turistice la Congres, care efectiv nu contribuie cu nimic la ierarhizarea potenţei morale a Congresului, la care au subscris şi Cristescu, Grigorescu, Dorin Sava, Ioan Bâscă, Nicolae P. care a spus: „Noi facem 7 zile cu trenul să ajungem în România, 7 întors, dar dorul de limba română, de tradiţia neamului învinge orice depărtare”. Viceprimarul Bogăţan a asigurat Congresul de tot sprijinul multidimensionat pe arealul albaiulian, iar prefectul de Alba, Ştefan Bardan, uşor taciturn, mereu în aşteptare a concluzionat: „Congresul este al nostru, prin el Alba Iulia este al românilor de pretutindeni”. Consiliul judeţean, Prefectura, Primăria, conducerea Congresului au bătut palma pentru realizarea unei ediţii de excepţie anul acesta. Şi aşa va fi! Consemnăm deplasarea delegaţiei Congresului până la Oaşa, la Casa Sadoveanu, unde am luat prin surprindere familii de odihnitori care nu prea ştiau ce legătură are casa cu Sadoveanu, ce obiecte vechi mai sunt etc. „Vom reveni asupra necesităţii imperioase de a intra cu orice preţ în posesia fostei Case Sadoveanu”, spunea Ion Dumitrel. Şi îl credem. Şi îl sprijinim. De acord şi prefectul de Alba. E bine.
Ion MĂRGINEANU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult