Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor

Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar numărul celor care au avut astfel de experiențe de-a lungul vieții depășește un milion. Cele mai multe incidente raportate s-au produs chiar în mediul școlar. Dincolo de cifre, cercetarea scoate la iveală o problemă și mai gravă: mulți copii nu ajung să primească protecția și sprijinul de care au nevoie.

Violența împotriva copiilor nu este un fenomen izolat și nici o problemă care se limitează la familiile vulnerabile sau la anumite categorii sociale. Este realitatea unei părți importante a copilăriei din România, iar un nou studiu național realizat la inițiativa Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu sprijinul UNICEF România, arată dimensiunea fenomenului.

Cercetarea, ale cărei date au fost colectate în perioada iunie–septembrie 2025, a inclus o anchetă reprezentativă la nivel național, cu 2.106 respondenți – copii și părinți. Rezultatele indică faptul că aproximativ 600.000 de copii au experimentat cel puțin o formă de violență în cele 12 luni analizate, iar peste un milion au trecut prin asemenea experiențe de-a lungul vieții.

Violența fizică și psihologică, printre cele mai frecvente forme

Datele cercetării arată că 16,2% dintre copii s-au confruntat cu violență fizică, 15,5% cu violență psihologică și 3,5% cu violență sexuală.

Procentele nu surprind însă întreaga complexitate a fenomenului. Violența poate însemna lovituri, amenințări, umilire, intimidare, abuz emoțional, exploatare sau comportamente care afectează dezvoltarea și siguranța copilului. Unele forme sunt vizibile, altele se desfășoară în spatele ușilor închise sau în spațiul digital.

O problemă majoră este că anumite comportamente continuă să fie considerate de adulți metode acceptabile de disciplinare. O palmă, o amenințare sau umilirea repetată sunt uneori minimalizate, deși pot avea consecințe serioase asupra dezvoltării emoționale și psihologice a copilului.

UNICEF atrage atenția că normalizarea violenței îngreunează recunoașterea abuzurilor și reduce șansele ca victimele să ceară ajutor.

Școala, primul loc în clasamentul incidentelor

Unul dintre cele mai îngrijorătoare rezultate privește locul în care se produc incidentele. Potrivit studiului, 43% dintre situațiile de violență raportate au avut loc la școală. Alte 17% s-au produs în spații publice din comunitate, iar 15% acasă.

Faptul că mediul școlar apare atât de sus în această statistică ridică întrebări serioase despre capacitatea instituțiilor de învățământ de a preveni și gestiona agresiunile.

Școala ar trebui să fie un spațiu al educației, al dezvoltării și al siguranței. În realitate, pentru unii copii, poate deveni locul în care se confruntă cu agresiuni fizice, intimidare, umilire sau alte forme de abuz.

Datele administrative completează acest tablou. Pentru anul școlar 2024–2025, au fost raportate la nivel național 1.873 de cazuri de violență în unitățile de învățământ, potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Afacerilor Interne. Aceste raportări nu pot fi comparate direct cu procentele studiului UNICEF, deoarece provin din surse și metodologii diferite, dar arată că violența școlară reprezintă o problemă concretă pentru sistemul de educație.

Doar 67% au vorbit cu un adult

Un alt aspect esențial al cercetării este legat de dezvăluirea experiențelor traumatizante. Aproximativ 67% dintre copiii care au trecut prin violență au povestit unui părinte sau unui profesor ceea ce li s-a întâmplat.

Asta înseamnă că o parte importantă a copiilor nu a ajuns să vorbească despre experiențele trăite cu un adult din aceste categorii. Situația este cu atât mai dificilă în mediul rural, unde proporția copiilor care dezvăluie asemenea experiențe este mai redusă.

Tăcerea poate avea numeroase cauze: teama de agresor, rușinea, sentimentul de vinovăție, lipsa încrederii în adulți sau convingerea că nimeni nu va interveni. Uneori, copilul nici măcar nu identifică ceea ce i se întâmplă drept abuz, mai ales atunci când comportamentul violent este prezentat ca o formă normală de educație.

Mai mult, a povesti unui părinte sau unui profesor nu înseamnă automat că un caz este raportat autorităților și că începe un proces real de protecție.

Mii de cazuri ajung în evidențele autorităților

O perspectivă suplimentară asupra fenomenului vine din datele administrative. Potrivit informațiilor prezentate de organizația Salvați Copiii în august 2026, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului au înregistrat în 2025 un număr de 20.403 cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor. Dintre acestea, 16.939 s-au produs în familie.

În același an au fost înregistrate 1.712 cazuri de abuz și exploatare sexuală, potrivit datelor transmise de ANPDCA.

Aceste cifre trebuie interpretate cu atenție: ele reflectă situațiile care au ajuns în evidențele instituțiilor, nu totalitatea copiilor afectați. Studiul de prevalență surprinde experiențele declarate de respondenți, în timp ce statisticile administrative numără cazurile cunoscute și înregistrate de autorități. Diferența dintre cele două perspective arată de ce raportarea și identificarea timpurie sunt atât de importante.

Ce se întâmplă după ce un copil cere ajutor?

Una dintre concluziile centrale ale cercetării UNICEF este distanța dintre momentul în care copilul dezvăluie violența și momentul în care primește efectiv protecție și sprijin.

Un copil care vorbește despre abuz are nevoie de mai mult decât de cineva care să îl asculte. Are nevoie de intervenție competentă, evaluarea riscurilor, consiliere, servicii specializate și protecție împotriva repetării agresiunilor.

În România există numărul național 119, destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și altor forme de violență asupra copiilor. Serviciul este gratuit, iar sesizările sunt preluate și direcționate către specialiștii din sistemul de protecție a copilului. Pentru situațiile care necesită intervenție imediată, trebuie apelat 112.

De asemenea, legislația națională interzice orice act de violență asupra copilului, atât în familie, cât și în instituțiile de educație, îngrijire sau protecție.

sursa: TVR Info

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News