Actualitate

Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși”

Pensiile ar putea crește în 2027, însă majorarea riscă să nu aducă un beneficiu real pentru milioane de pensionari. Inflația ar putea anula o mare parte din banii primiți în plus, iar puterea de cumpărare ar putea continua să scadă. Guvernul nu a stabilit încă procentul indexării, dar estimările indică o creștere de aproximativ 7,3-7,5%.

Petrecerea Divorțaților

Profesorul de economie Radu Nechita, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, avertizează că o pensie mai mare nu înseamnă neapărat un nivel de trai mai bun.

„Eu mă aștept să aibă loc o majorare a pensiilor, dar va fi o majorare nominală, adică în număr de unități monetare, sumele în lei primite de pensionari în 2027. Dar acești lei, deși vor fi mai mulți, vor fi mai puțin valoroși”, explică economistul.

Citește și: Pensionarii primesc bani în plus în decembrie 2026! Cine încasează 500 de lei înainte de Crăciun și ce sume intră pe lângă pensie

Acesta consideră că inflația ar putea depăși procentul de indexare, ceea ce ar însemna că pensionarii vor încasa mai mulți bani, dar vor putea cumpăra mai puține produse și servicii.

Cu cât ar putea crește pensiile în 2027

Ministrul Muncii, Florin Manole, a menționat recent o posibilă majorare de 7,3%, precizând că procentul nu reprezintă o promisiune oficială a Guvernului. Alte calcule, realizate pe baza formulei legale de indexare, indică o creștere de aproximativ 7,5%.

În cazul unei pensii de 2.000 de lei, o majorare de 5% ar însemna 100 de lei în plus, iar una de 7,3% ar aduce 146 de lei. La o indexare de 10%, pensionarul ar primi 200 de lei suplimentar.

Pentru o pensie de 3.000 de lei, creșterea ar fi de 150 de lei la 5%, 219 lei la 7,3% și 300 de lei la 10%.

În cazul unei pensii de 4.000 de lei, majorarea ar varia între 200 și 400 de lei, în funcție de procentul aplicat.

Toate aceste calcule reprezintă creșteri nominale. Dacă prețurile vor avansa mai repede decât pensiile, câștigul financiar va fi anulat de scăderea puterii de cumpărare.

Critici față de sistemul public de pensii

Radu Nechita atrage atenția și asupra problemelor structurale ale sistemului public de pensii, pe care îl compară cu o schemă piramidală.

Profesorul de economie explică faptul că pensiile actualilor beneficiari sunt plătite în principal din contribuțiile angajaților aflați în activitate, nu din economii individuale acumulate și investite.

El consideră că sistemul devine tot mai vulnerabil din cauza schimbărilor demografice. Natalitatea scăzută, creșterea speranței de viață și intrarea mai târzie a tinerilor pe piața muncii reduc numărul celor care contribuie la bugetul de pensii.

Potrivit estimării sale, dacă în 1990 existau aproximativ trei salariați pentru fiecare pensionar, în prezent raportul dintre contribuabili și beneficiari se apropie de unu la unu.

Deficitul sistemului de pensii pune presiune pe bugetul de stat

În condițiile în care contribuțiile nu acoperă integral cheltuielile cu pensiile, diferența este suportată din bugetul de stat. Profesorul de economie Radu Nechita avertizează că finanțarea sistemului va deveni tot mai dificilă dacă autoritățile nu adoptă reforme structurale.

Printre măsurile propuse de acesta se numără reducerea numărului de angajați din sectorul public, restructurarea sau privatizarea companiilor de stat care înregistrează pierderi și eliminarea mecanismelor prin care banii publici ajung la firme favorizate politic.

Radu Nechita susține și descentralizarea veniturilor și cheltuielilor publice, după modelul Elveției.

Ce prevede legea pentru pensiile din 2027

Potrivit Legii nr. 360/2023, valoarea punctului de referință trebuie actualizată anual în funcție de rata medie anuală a inflației și de 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.

Indexarea a fost suspendată în 2025 și 2026, iar valoarea punctului de referință a rămas la 81 de lei.

Conform legislației în vigoare, mecanismul de actualizare ar urma să fie aplicat din nou în 2027. Guvernul nu a anunțat însă procentul final al majorării.

Pentru pensionari, problema nu este doar cât vor crește pensiile pe hârtie, ci dacă banii suplimentari vor putea acoperi scumpirile. În lipsa unei indexări care să țină pasul cu inflația, majorarea riscă să rămână doar o creștere contabilă, fără o îmbunătățire reală a nivelului de trai.

sursa: Adevărul

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]

Citește mai mult