Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul PNL Alba, deputatul Dan Coriolan Simedru a adus vești bune legate de proiectul de lege privind...
La Căminul pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia a fost marcată Ziua Naţională a României, printr-un program artistic de cântece şi poezii patriotice susţinut de grupul literar-artistic...
1 Decembrie reprezintă un moment special în viaţa oricărui român care trăieşte şi simte româneşte. Oriunde ne-am aflat, oricât de greu ne-ar fi uneori, nimic nu...
Potrivit datelor finale ale ultimului recensământ, populaţia stabilă a judeţului Alba este de 342.376 persoane. Practic, numărul celor care locuiesc astăzi în actuala zonă administrativă a județului...
Chiar dacă vor avea un buget mult mai redus decât în alți ani, Serbările Unirii nu vor fi lipsite de tradiționala masă populară și asta datorită...
Promisiunea vicepremierului Liviu Dragnea făcută recent primarilor și președinților de consilii județene, potrivit căreia li se vor majora salariile, a început să se materializeze. Senatul a...
În cadrul şedinţei de consiliu programată pentru vineri, 29 noiembrie, primarul Cugirului Adrian Teban va cere acordul aleşilor locali în legătură cu deplasarea sa la reuniunile...
Dan Diaconescu este primul lider de partid care și-a confirmat până acum prezența la Alba Iulia, de 1 Decembrie. Și nu vine singur, ci însoțit de...
În şedinţa de consiliu local convocată pentru data de 29 noiembrie 2013, aleşii Cugirului sunt chemaţi să-şi dea acordul în legătură cu demararea procedurilor privind clarificarea...
Partidul Forța Civică Filiala Alba anunță membrii și simpatizanții că în perioada 30 noiembrie – 1 Decembrie va fi prezent la Alba Iulia candidatul la președinția...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea