Actualitate

Vaccinarea în România, la un minim istoric: „Nivelurile scăzute de acoperire vaccinală pot favoriza creșterea numărului de cazuri de boli prevenibile”

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Vaccinarea în România, la un minim istoric: „Nivelurile scăzute de acoperire vaccinală pot favoriza creșterea numărului de cazuri de boli prevenibile”

Forumul Român Pro-Vaccinare (FRPV) a atras, joi, 19 februarie 2026 atenția asupra scăderii îngrijorătoare a ratelor de vaccinare din România, un fenomen care expune populația la îmbolnăviri severe, complicații și decese cauzate de boli prevenibile prin vaccinare, precum rujeola, tusea convulsivă, pneumonia și gripa.

Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, acoperirea vaccinală este de 55% la 12 luni pentru vaccinurile din Planul Național de Vaccinare (Hepatita B, DTPa, VPI, Hib), 47,4% pentru ROR, 54% pentru vaccinul pneumococic, 6,1% pentru gripă la nivelul populației generale.

Aceste procente reflectă că aproape jumătate dintre copiii eligibili nu sunt protejați prin vaccinare împotriva unor boli care pot avea o evoluție severă. Inclusiv vaccinarea împotriva HPV, care previne cancere evitabile, rămâne subutilizată, lăsând generații întregi expuse unor riscuri grave pe termen lung. Creșterea dramatică a cazurilor de rujeolă reprezintă un pericol major pentru sănătatea publică. Astfel, între ianuarie 2023 și decembrie 2025 au fost confirmate 35.736 cazuri de rujeolă și 30 de adulți și copii au murit, semnalează Forumul Român Pro-Vaccinare.

„Scăderea ratei de vaccinare înseamnă că tot mai mulți oameni rămân expuși în fața unor boli care pot fi severe și chiar amenințătoare de viață. Vaccinarea rămâne una dintre cele mai sigure modalități prin care fiecare dintre noi își poate proteja propria sănătate și sănătatea celor dragi”, a declarat Victoria Aramă, președinta Societății Române de Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății.

Un alt semnal major de alarmă îl reprezintă evoluția tusei convulsive. Astfel, incidența acestei boli a crescut în 2024 de 62 de ori față de anul anterior iar în 2025 au fost raportate 519 cazuri de tuse convulsivă și două decese, ambele la sugari nevaccinați.

De asemenea, situația vaccinării împotriva gripei sezoniere este la fel de îngrijorătoare. În acest sezon gripal 68 de oameni au murit.

„Nivelurile scăzute de acoperire vaccinală pot favoriza creșterea numărului de cazuri de boli prevenibile, afectând în special persoanele vulnerabile și punând presiune suplimentară asupra sistemului de sănătate”, a subliniat Adriana Pistol, președinta Societății Române de Epidemiologie.

Reprezentanții Forumului Român Pro-Vaccinare amintesc că țara noastră dispune de vaccinuri gratuite pentru copii prin Programul Național de Vaccinare și compensate integral sau parțial pentru persoanele cu boli cronice, grupele la risc și vârstnici, însă, în ciuda acestui acces, vaccinarea rămâne insuficient utilizată, pe fondul dezinformării și al scăderii încrederii în beneficiile prevenției.

Totodată, Forumul Român Pro-Vaccinare face apel la autorități, profesioniștii din sănătate și populația generală să trateze vaccinarea ca pe o prioritate imediată de sănătate publică.

Printre măsurile susținute de specialiștii Forumului se numără: campanii susținute de informare; soluții administrative care să aducă vaccinarea cât mai aproape de oameni, consolidarea dialogului medic-pacient și reconstrucția încrederii în vaccinare.

sursa: Agerpres

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Succes de conservare: Trei pui de barză eclozați la o grădină zoologică din Transilvania

Bogdan Ilea

Publicat

în

Succes de conservare: Trei pui de barză eclozați la o grădină zoologică din Transilvania Trei pui sănătoși de barză albă (Ciconia ciconia) au eclozat duminică, 7 iunie 2026, în Poiana Lemurilor din cadrul Grădinii Zoologice din Târgu Mureș. Părinții micilor înaripate sunt exemplare rănite și salvate din mediul sălbatic, primite prin parteneriatul cu Grupul Milvus. […]

Citește mai mult

Actualitate

Emisiunea „Schimb de mame” revine cu un nou sezon și caută familii participante din întreaga țară

Bogdan Ilea

Publicat

în

Emisiunea „Schimb de mame” revine cu un nou sezon și caută familii participante din întreaga țară Echipa de casting a emisiunii „Schimb de mame”, difuzată de Prima TV, a dat startul înscrierilor pentru noul sezon și caută familii care își doresc să trăiască o experiență inedită. Pot participa familii cu unul sau mai mulți copii […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în Transilvania până în 21 iunie 2026: Căldură mare, dar și ploi și furtuni. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în Transilvania până în 21 iunie 2026: Căldură mare, dar și ploi și furtuni. Prognoza meteo pe 2 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității luni, 8 iunie 2026 prognoza meteo pe regiuni pentru următoarele 2 săptămâni.  Conform estimărilor meteorologilor, în Transilvania vremea va fi caldă și foarte caldă, […]

Citește mai mult