Consiliul Local Cugir va supune dezbaterii, în sedinţa de vineri, un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Adrian Teban, prin care administraţia locală vine în sprijinul...
Principalul suspect de comiterea unui furt dintr-o locuinţă din Cugir, faptă în legătură cu care polițiștii au fost sesizaţi în cursul zilei de duminică, a fost...
Poliţiştii din Cetatea de Baltă au identificat trei persoane – doi bărbați în vârstă de 63 de ani şi un minor în vârstă de 17 ani,...
Legătura între Sibiu și Londra va fi asigurată de două ori pe săptămână, marțea și sâmbătă. În aceste zile, avionul pleacă de la Londra la 16:55...
Ieri, 12 martie 2014, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, au continuat activităţile pe linia prevenirii, descurajării şi combaterii fenomenului infracţional şi menţinerii unui climat de ordine...
Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Unirea, a ajuns pe mâna poliţiştilor după ce a fost prins în flagrant, în timp ce...
Pentru că au acţionat eroic în găsirea şi salvarea victimelor accidentului aviatic produs luni în Apuseni, unsprezece localnici simpli din comuna Horea vor primi Crucea arhiepiscopală,...
Societatea cultural-patriotică “Avram Iancu” – filiala Alba Iulia şi Fundaţia “Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României” invită pe toţi cei iubitori de istorie, de...
VINE IARNA! Meteorologii au emis o informare de ninsori viscolite şi răcire accentuată în toată ţara, inclusiv în judeţul Alba, începând de mâine, 24 ianuarie, de...
Cu prilejiul aniversării „Unirii Mici”, din 1859, vineri, 24 ianuarie, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba orgnizează spectacolul omagial intitulat „Hai să dăm mână cu mână”....
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666