Situată la 55 de kilometri de Alba Iulia, Mănăstirea Dumbrava a fost ridicată în numai un an şi jumătate şi rivalizează cu cele mai celebre aşezăminte...
Pe 9 mai, la Sibiu, are loc Summitul șefilor de stat sau de guvern din UE, cel mai așteptat eveniment politic european în contextul deținerii de...
Mircea Hava, candidatul PNL la alegerile europarlamentare: Alba Iulia = România = Europa: oricare dintre ele lipsește, ecuația devine imposibilă! – Ce v-a motivat să faceți...
Printr-o ordonanță de urgență, Guvernul a aprobat acordarea unui concediu suplimentar de 3 zile pentru angajatele care urmează procedura de fertilizare ”în vitro”. Angajatorii vor fi...
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2019, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii...
Dorin Corcheş, vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, a declarat joi, la Bistriţa, că până acum au fost consumate aproximativ 80 la sută din fondurile alocate programului...
Începând cu 2 mai, Banca Naţională a României va publica noul indice care va fi folosit pentru calcularea ratelor la toate creditele noi luate de români,...
Disperat ca procentele PSD se evapora pe zi ce trece, Liviu Dragnea lansează o noua minciuna electorală, de aceasta data, in direcția primarilor. Pe care Dragnea,...
Accident la Aiud: Două persoane rănite după ce un șofer de 64 de ani nu s-a asigurat La data de 1 mai 2019, în jurul orei...
Accident rutier la Mihalț: Un șofer de 60 de ani, cu alcoolemie, a pierdut controlul asupra mașinii într-o curbă și a ieșit în afara drumului La...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea