Care sunt școlile din Alba ce au cerut sprijin pentru copiii de nivel primar pentru prevenirea analfabetismului funcțional și reducerea abandonului școlar: Lista
Care sunt școlile din Alba ce au cerut sprijin pentru copiii de nivel primar pentru prevenirea analfabetismului funcțional și reducerea abandonului școlar: Lista
S-a încheiat perioada de depunere a aplicațiilor pentru finanțarea prin Programul pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție (PRIMII), lansat de Ministerul Educației și Cercetării.
Au fost depuse 709 cereri de finanțare.

Finanțarea prin PRIMII poate acoperi, printre altele:
*activități de tip „Școala după Școală”, inclusiv lecții individualizate și activități de recuperare;
*hrană pentru elevii participanți;
*activități extracurriculare și extrașcolare;
*materiale didactice și resurse educaționale pentru activități remediale și de sprijin;
*consiliere și terapie pentru elevi, precum și consiliere parentală.
„PRIMII continuă, la nivelul învățământului primar, logica de intervenție consacrată de Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care s-a adresat cu precădere ciclului gimnazial, și valorifică instrumentele deja existente în sistem: Indexul Național de Vulnerabilitate Școlară pentru Învățământul Primar și Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație, ambele dezvoltate împreună cu Banca Mondială, precum și Indicele de Risc Comunitar dezvoltat de UNICEF.
Proiectul va fi implementat în perioada 2026-2029, finanțarea fiind asigurată din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, Prioritatea 6, Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație, obiectivul specific ESO4.6, acțiunile 6.f.1 și 6.f.2.”, au precizat joi, 15 octombrie 2026, reprezentanții Ministerului Educației.
Ce școli din Alba au depus cereri de finanțare puteți vedea AICI.
foto – Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna (arhivă; cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cu cât se reduce vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă
Cu cât se reduce vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă În România, reducerea vârstei de pensionare pentru grupa 1 în 2026 este prevăzută de legislația pensiilor pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în fosta grupă I de muncă, precum și pentru anumite […]
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână
Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână Ninge joi noaptea pe Transfăgărășan, în zona înaltă a județului Argeș. Drumarii acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe DN7C, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București. Vremea se menţine […]
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026 Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, prelungirea cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026, a reducerii temporare cu 25% a accizei pentru motorina standard, în urma celei mai recente evaluări bilunare prevăzute de […]
