Activitatea în secţiile de votare, la alegerile parlamentare din 11 decembrie, va fi înregistrată audio-video, neîntrerupt, după ora 21.00, de când se închid secţiile şi până...
Două mașini au intrat în coliziune, miercuri dimineața, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, accidentul producându-se în zona pasajului din Cetate. Din imaginile trimise...
Prim-vicepreședintele federației, Marius Sepi, a declarat că Federația Sanitas a strâns până în prezent 68.700 de semnături pentru declanșarea grevei generale în data de 31 octombrie....
Inspectorul general al Poliției Române (IGPR) scoate la concurs 447 de posturi de polițiști, majoritatea pentru specialiști. „Dacă ești economist, pirotehnist, chimist, biolog, sociolog, psiholog, profesor,...
Proiectul de lege care prevede combaterea risipei alimentare, prin donarea, de către agenţii comerciali, a alimentelor care se apropie de termenul de expirare a fost adoptat...
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, cu 248 de voturi „pentru”, proiectul de lege privind conversia creditelor din franci elvețieni în lei. Potrivit proiectului de lege,...
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți cu 250 de voturi „pentru” și două abțineri proiectul de lege care oferă angajatorilor posibilitatea să mărească valoarea tichetului de...
Camera Deputaților a adoptat astăzi un proiect de lege prin care este transpusă o directivă europeană din domeniul tutunului în forma sa inițială, astfel încat s-au...
O persoană a rămas încarcerată, marți, în urma unui accident rutier care a avut loc pe Autostrada Orăștie – Sibiu, pe raza județului Sibiu. Accidentul s-a...
O mașină s-a răsturnat, marți dimineața, pe autostrada Orăștie – Sibiu, traficul fiind blocat circa o oră, a anunțat centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666