Jumătate din şoferii din România transmit mesaje la volan, iar 60% vorbesc la telefon Conform unui sondaj la care au participat peste 15.000 de persoane, 4...
Joi, a fost lansat programul guvernamental „Investeşte în tine”, când au fost semnate documentele de garantare şi de plată destinate derulării, conform unui comunicat de presă...
Licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti – Braşov, în parteneriat public-privat, va fi lansată luni, a afirmat joi premierul Viorica Dăncilă. „Mă bucur să anunţ că luni...
Din 12 octombrie, sistemul de etichetare al carburanţilor auto este modificat benzina urmând să primească simbolul E urmat de un număr, într-un cerc, la motorina simbolul...
Producătorii de film pot aplica, începând de astăzi, pentru obţinerea unor finanţări garantate de stat pentru pelicule româneşti şi străine realizate în ţara noastră, a anunţat...
Proiectul noii legi a pensiilor a fost aprobat miercuri de către Guvern și va fi dezbătut în regim de urgență de Parlament, a anunțat ministrul Muncii,...
Potrivit ANM, până la sfârşitul acestei săptămâni, temperatura aerului va avea în general valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, cu posibilitatea ca în jumătatea de...
Potrivit Codului muncii, zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie sunt sărbători legale în care nu se lucrează. Mai exact, în aceste zile se sărbătorește Sfântul...
Se schimbă condițiile privind acceptarea donațiilor, darurilor, sponsorizărilor de către polițiștii Ministerul Afacerilor Interne a publicat, în transparență publică, modificarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 53/2017 privind acceptarea...
Poșta Română, cel mai mare jucător local de profil, a semnat cu UniCredit Bank contractul și introduce în sfârșit posibilitatea plății prin card bancar, urmând să...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666