Accident mortal pe un drum naţional din Timiş, transmis în direct pe Facebook. Un bărbat care gonea cu 180 de kilometri la oră a murit după...
Două persoane au murit și alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier produs vineri seara pe DN 15, în localitatea mureșeană Brâncovenești. Potrivit...
Dublarea punctului de pensie se va face în interiorul mandatului PSD, din 2021 urmând să intre noua formulă şi există o creştere şi din aplicarea acesteia,...
De luni, 15 octombrie, românii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 55 de ani pot solicita împrumuturi de până la 10.000 de euro, în cazul în...
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus vineri că fermierii vor primi subvenţiile „din primul minut” al zilei de 16 octombrie, în primele zile urmând să primească...
Proiectul de lege privind parteneriatul civil a apărut în sfârşit și urmează să fie dezbătut de Parlament. Cuplurile gay care vor trăi în parteneriat civil nu...
Un număr de 50 de subunităţi poştale din toată ţara oferă clienţilor posibilitatea să efectueze plăţi cu cardul bancar, iar alte 950 de oficii vor oferi...
Produsele de plastic de unică folosinţă care, în momentul de faţă constituie 70% din deşeurile marine, vor fi interzise începând cu 2021, se arată pe site-ul...
Pe lotul Ogra – Iernut, realizat de constructorul german Geiger, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a efectuat pre-recepţia, au spus joi pentru Economica.net...
Românii vor avea parte de o nouă scumpire, la începutul anului viitor, din cauza intrării în vigoare a legii care creşte componenta de biocombustibil din carburanţi....
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666