La data de 29 octombrie 2015, în jurul orei 07.40, poliţiştii rutieri din Alba Iulia l-au depistat pe D.G., de 20 de ani, din comuna Meteş,...
Peste 200 de şoferi ce au circulat pe Drumul Judeţean 107 au fost amendaţi de poliţiştii din Alba, în cadrul unei acţiuni ce a avut ca...
În fiecare an, la 31 octombrie, este sărbătorită Ziua internațională a Mării Negre, marcând astfel data la care, în anul 1996, cele șase țări riverane Mării...
Persoanele care plătesc asigurări de sănătate au dreptul să primească medicamente compensate, atunci când medicul de familie consideră necesar. Unele dintre acestea au un grad de...
Potrivit prim-vicepreşedintelui Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, aproape 75.000 de medici, asistenţi medicali şi alţi angajaţi din sistemul sanitar vor intra, de luni, în grevă generală, deoarece...
Situl Roșia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, a anunțat sâmbătă ministrul Culturii, Corina Șuteu, care a adăugat că acesta este un prim...
Cea mai mare reducere din Uniunea Europeană la preţul benzinei la pompă, de 23,7%, de la mijlocul anului 2014 şi până în luna iulie a acestui...
Liviu Dragnea, președintele PSD, a declarat, vineri, că își va da demisia de la șefia partidului dacă social-democrații nu vor câștiga alegerile parlamentare din 11 decembrie....
Vineri, Ministerul Sănătății a anunțat o creștere a numărului de bolnavi cu rujeolă, la nivel național. Au fost confirmate 935 cazuri, cu 149 mai multe față...
Comercializarea băuturilor carbogazoase ar putea să fie interzisă minorilor sub 16 ani și va presupune aplicarea unei taxe speciale, dacă Parlamentul va aproba un proiect legislativ...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea