Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România are ocazia de a accesa fonduri europene pentru a reduce niveul poluării, rezultând astfel o calitate mai bună a...
În data de luni, 14 decembrie, vor avea loc consultările politice la Cotroceni între președintele Klaus Iohannis și liderii partidelor parlamentare. Primul pe listă va fi...
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru...
Vaccinul anti-COVID se pare că este contraindicat persoanelor care suferă de alergii severe. Avertismentul vine de la Agenția de Reglementare a Medicamentului din Marea Britanie, țară...
Luna aceasta, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a lansat un nou serviciu online prin intermediul site-ului propriu pentru facilitarea plăţilor reprezentând...
Au fost identificate până în prezent un număr de 352 de centre fixe pentru vaccinarea personalului medical şi a celui medico-social, 663 de centre fixe şi...
De la începutul pandemiei de COVID-19, experţii din domeniul sănătăţii au remarcat un număr mai mare de cazuri grave înregistrate în rândul bărbaţilor. Pentru a obţine...
Curentul electric se scumpeşte de la 1 ianuarie 2021. “Urmare a analizei datelor transmise de operatorii de distribuție concesionari, ANRE a efectuat pentru fiecare operator de...
Președintele organizației AUR Alba, Daniel Gheorghe Rusu a fost primar al comunei Spring din 2004 și până în 2020. A pierdut ultimele alegeri locale în urmă...
Alegerile parlamentare din acest an au luat sfârșit, iar fiecare partid, în funcție de câte voturi a obținut de la cetățeni, își va trimite reprezentanții la...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666