În Uniunea Europeană, România se află pe locul al doilea la rata de naștere în rândul mamelor adolescente, potrivit unui studiu realizar de către UNICEF împreună...
Pentru e limita efectele pandemiei este nevoie de aprobarea de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a celui de-al doilea vaccin anti-Covid, cel dezvoltat de compania...
Există familii cu patru-cinci membri, în care doi-trei fac COVID, dar deși locuiesc sub același acoperiș și împart același spațiu, ceilalți membri nu se infectează. Se...
„Miracol” în domeniul medical: Cazurile de gripă au scăzut cu 39%, în timpul pandemiei de COVID-19 În săptămâna 28 decembrie – 3 ianuarie au fost confirmate...
În munții Șureanu – Parâng a fost emisă o avertizare referitor la riscul ridicat de producere a unor avalanșe de către Serviciul Județean Salvamont Alba. Potrivit...
Campania de vaccinare anti-Covid nu a început deloc într-o notă optimistă, doar 120.000 de cadre medicale fiind de acord să se vaccineze până acum, la două...
Există întârzieri de până la 150 de zile în decontarea de către casele județene de asigurări de sănătate a medicamentelor compesate și a medicamentelor din programele...
Un nou acord a fost încheiat între Pfizer-BioNTech și Uniunea Europeană pentru achiziționarea a încă 300 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, anunță Ursula von...
Florin Roman, deputat al PNL Alba, a transmis prin intermediul paginii de socializare, o mică poveste cu tâlc, în urma tensiunilor dintre apropiații lui Ludovic Orban...
Pe parcursul acestei săptămâni, elevii dirigintei Miruna Furdui de la Şcoala „Mihai Eminescu” Alba Iulia au fost implicaţi într-o serie de activităţi instructiv- educative incluse în...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666