Au trecut alegerile locale iar aleșii trebuie să se apuce de treabă. Este mult de lucru pentru fiecare administrație locală mai ales la început de drum....
Reconstrucţia celor peste 200 de metri demolaţi din autostrada Orăștie-Sibiu costă aproape trei milioane de euro. Angajaţii de la Drumuri mai au trei luni să reconstruiască...
Solicitările medicilor de familie au fost aproape în totalitate ignorate în momentul desfășurării negocierilor pentru noul contract cadru, astfel că modificările prevăzute sunt minore în raport...
Cum se pot accesa fondurile nerambursabile pentru proiecte de cultură? Cum se pot scrie cereri de finanțare eligibile pentru a obține finanțare pentru organizarea unor evenimente...
Celebra „copie legalizata” o sa dispara, impreuna cu o multime de alte hartii care erau obligatorii in procesul birocratic, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea....
Proiectul de lege prin care se propune excluderea șefului statului și a ministrului Justiției din procedurile de numire a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție...
Deputatul PSD Florin Iordache va rămâne președinte interimar al Camerei Deputaţilor până la alegerile parlamentare. Florin Iordache rămâne preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor până la alegerile...
Primăria Municipiului Aiud reamintește că, potrivit legii, părinții care au copii minori și intenționează să plece la muncă în străinătate sunt obligați să anunțe Serviciul Public de...
Fostul premier Victor Ponta îi cere demisia preşedintelui Klaus Iohannis, reproşându-i, într-o postare pe Facebook, că nu respectă criteriile de integritate pe care le cere aplicate...
Pe apelul competitiv dedicat restaurarii si conservarii obiectivelor de patrimoniu istoric national si local, din Regiunea Centru, la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru a fost...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea