Cel mai păgubos și totodată complicat litigiu în care este implicat Consiliul Județean Alba – cel privind “atribuirea nelegală a unor trasee județene din Programul de...
Congresul extraordinar al PSD, în care Liviu Dragnea a fost validat în funcția de președinte, a fost criticat dur de Andrei Nicolae Popa fostul președinte al...
Consilierii locali din Alba Iulia vor stabili, miercuri, în ședință extraordinară, contravaloarea atestatului de producător şi a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol. Taxele...
Teodor Atanasiu, prim-vicepreședinte al PNL, a spus, duminică, la Deva, că este convins că premierul României va opta pentru modificarea legii electorale, în sensul alegerii primarilor...
Ca urmare a desemnării municipiului Alba Iulia ca gazdă a celui de-al XXX-lea Congres General al Uniunii Avocaţilor Europeni, luni, 25 ianuarie, a avut loc o...
După ce a inclus întreaga localitate Roșia Montană pe Lista Monumentelor Istorice ca sit de categoria A, Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu anunță că antica localitate minieră...
Asociația Pro Roșia Montană reacținează printr-un comunicat de presă la deciziile ministrului tehnocrat al Culturii, Vlad Alexandrescu, “cu privire la situația dramatică pe care ne-ați provocat-o...
Autovehiculele Consiliului județean, cât și cele care deservesc instituțiile și serviciile publice din subordine, vor avea la dispoziție 8.150 de litri de carburant în fiecare lună...
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv, luni, la doi ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență pe deputatul...
La 20 februarie 1856 a fost promulgată legea pentru desființarea robiei în cazul țiganilor particulari, aflați în propietatea boierilor. Se elibera astfel ultima categorie de robi,...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666