Detașamentul de pompieri din Aiud a acționat luni noaptea, în jurul orei 23.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o afumătoare din municipiu. UPDATE: Evenimentul s-a...
Pichetul de Pompiei Câmpeni a intervenit noaptea trecută, la ora 2.50, pentru stingerea unui incendiu produs în localitatea Sălciua de Sus, la imobilul cu nr.293, propietatea...
În data de 8 august, ora 19.30, poliţiştii din Hopârta, au fost sesizaţi prin SNUAU 112, cu privire la faptul că la o locuinţă din satul...
Direcția de Sănătate Publică Alba a efectuat, în 2014, un număr de 2.243 controale, în urma cărora s-au acordat 627 sancțiuni. Dintre acestea, 576 au fost...
Furnizorii din cadrul cabinetelor medicale, medicii de familie, cabinetele medicale de specialitate, cabinetele stomatologice, farmaciile și laboratoarele au obligația, potrivit legii, să raporteze către DSP darea...
Arhitectul şef din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Cugir, ing Victor Sava a întocmit un Raport de Specialitate pe care-l va prezenta aleşilor locali...
*Consilierii PSD, PDL şi PP-DD au părăsit sala de ședințe După epuizarea celor două puncte înscrise pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de joi, a...
După o aşteptare de aproape doi ani, conducerea Spitalului orăşenesc Cugir a reuşit în cele din urmă să asigure unitatea locală de sănătate cu un nou...
Pentru a marca împlinirea a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA Despărţământul „Timotei...
Mihai Eminescu, cel mai mare poet român sau poetul național al României s-a născut 15 ianuarie 1850 la Botoşani fiind al şaptelea din cei 11 copii...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666