VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu este doar o colecție de haine vechi, păstrate cu grijă în lăzi de zestre. Este o parte din povestea locului, o mărturie despre femeile de altădată, despre muncă, familie și despre un mod de viață în care aproape fiecare lucru era făcut cu mâinile.

Trei femei din zonă, Avrămuț Ana, Pasiu Emilia și Avrămuț Ana, păstrează și poartă cu mândrie și astăzi costumele populare de pe Valea Vințului. Unele dintre piesele pe care din când în când le scot la lumină, au mai bine de o sută de ani și au fost purtate, înaintea lor, de mame și bunici.

Alb și negru, culorile portului de pe Valea Vințului

Astăzi, portul tradițional de pe Valea Vințului este cunoscut mai ales prin combinația de alb și negru, însă nu a fost însă întotdeauna așa: „Din câte știm, acum la noi, se poartă alb și negru. Mai demult, pe vremea străbunicilor, în lada de zestre aveau și haine cu alte culori”, povestesc femeile.

Unul dintre costumele păstrate are peste un secol. Pieptarele erau cusute pe piele, predominau albul și negrul, dar apăreau și câteva culori. Și poalele erau în alb și negru, uneori decorate cu broderii colorate.

Potrivit poveștilor transmise din generație în generație, portul alb-negru s-ar fi impus ulterior în zonă, fiind preluat de la Poiana Sibiului, iar „femeile trebuiau să se îmbrace cu rochie și șurță”, spun localnicele.

Unele dintre hainele păstrate până în prezent sunt adevărate obiecte de familie. O rochie, de exemplu, a aparținut bunicii uneia dintre femei, încă de când aceasta era fată. Este de pe vremea când mama ei avea doar 15 ani, iar pieptarul a fost purtat chiar la nunta mamei, în jurul anului 1965.

Cătrințele țesute la război și hainele „cu sârmă”

Un element aparte al portului de pe Valea Vințului îl reprezintă cătrințele, realizate în trecut la războiul de țesut. Bunicile femeilor de astăzi le țeseau singure și puteau avea și fire colorate, despre care localnicele spun că erau „cu sârmă”.

„Firul acela făcea un rând de culori, apoi două fire de sârmă. De aceea spuneau că sunt «cu sârmă»”, explică acestea.

Portul de pe Valea Vințului are și alte particularități care îl deosebesc de cel din zona Sibiului. Aici, poalele sunt cusute manual cu negru, iar cămașa are un model specific, „peste umăr” și trei șire. În zona Sibiului, în schimb, poalele sunt purtate împăturate.

Costumele păstrate de cele trei femei sunt haine de sărbătoare, purtate la momente importante din viață și la zilele în care oamenii din sat își puneau cele mai frumoase haine, dar portul popular nu era rezervat doar sărbătorilor.

Rochie, șurță, jupă și pieptar – inclusiv la muncă

În trecut, femeile mergeau îmbrăcate în port tradițional chiar și atunci când munceau: „Așa mergea buna Ană, așa mergea mama, cu rochie și șurță. Pe sub rochie avea o jupă, un furou cusut, ca să iasă frumos în evidență, și pieptar”, își amintesc femeile.

Hainele erau numeroase și, mai ales vara, greu de purtat: „Eu cred că era foarte greu. Acum ni se pare greu și cu atât de puține haine. Cred că era foarte greu, dar ele rezistau.”

Viața de atunci presupunea însă și o mentalitate diferită: „Femeia trebuia să îndure. Se spunea că, dacă înduri, îți merge căsnicia; dacă nu înduri…”

În spatele acestor haine se ascunde, de fapt, o întreagă lume în care femeile munceau de dimineața până seara și își confecționau singure mare parte din lucrurile de care aveau nevoie.

Straița, nelipsită din mâna femeilor

Printre obiectele tradiționale nelipsite femeilor din acele vremuri se numără și straița, țesută la război de mame, bunici și străbunici: „Oriunde mergeau, aveau straița în mână. Acolo puneau banii și toate cele necesare.”

Războiul de țesut era unul dintre obiectele esențiale din gospodărie, iar iarna, când muncile câmpului se mai domoleau, femeile se ocupau de țesut.

Lâna o aveau de la oile crescute de familie. Animalele erau tunse, iar lâna era adusă de sus, din zona Lazului, spre Valea Vințului. Era spălată, uscată, apoi dusă la tors și pregătită pentru războiul de țesut. Din ea se făceau covoare, straițe și alte lucruri necesare gospodăriei.

Și cânepa trecea printr-un proces lung până să ajungă material pentru haine sau saci. Era culeasă, pusă la topit, apoi melițată și toarsă.

Femeile făceau aproape totul în gospodărie

Din cânepă se făceau și sacii în care bărbații duceau grâul la moară. Era o vreme în care sacii de rafie nu existau, iar fiecare lucru necesar gospodăriei trebuia făcut în casă.

Femeile se ocupau în general de gospodărie și de toate cele necesare familiei. Bărbații aveau grijă de oi, vaci și celelalte animale.

Viața era grea pe Valea Vințului, dar oamenii aveau un scop clar: să-și țină copiii la școală și să le ofere un viitor mai bun: „Toate acestea le făceau ca să ne poată ține pe noi la școală și, după ce am crescut, să-și poată face o casă”, mai povestesc localnicele.

„Era mai frumos. Chiar dacă era greu, era frumos”

Astăzi, costumele populare de pe Valea Vințului sunt purtate mai ales la sărbători și evenimente speciale. Pentru cei care le păstrează, însă, ele înseamnă mult mai mult decât atât. Fiecare cămașă, fiecare pieptar, fiecare cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei.

Unele dintre aceste haine au fost păstrate de fiecare generație și au supraviețuit timpului, pentru că dincolo de frumusețea lor, costumele populare spun povestea unei comunități în care munca era o parte firească a vieții. Viața era mai aspră dar, privind în urmă, femeile de pe Valea Vințului nu pot să nu spună că ,,era mai frumos, chiar dacă era greu, era frumos.”

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News