Postul este un prilej excelent pentru detoxifierea organismului. Perioadele de post în care se consuma cantităţi crescute de legume favorizează refacerea condiţiilor normale ale microbiologiei colonice,...
Documentația se depune pentru analiza preliminară la agenția locală (județeană) pentru protecția mediului pe raza căreia se află amplasamentul, iar în cazul în care este necesară...
Conform calendarului obligațiilor fiscale pe anul 2014, publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în luna februarie contribuabilii au următoarele obligații: *Vineri, 7 martie – Depunerea...
Duminică, 2 martie 2014, a avut loc manifestarea „Fășangii de la Cetea”, prilej cu care s-au reînviat obiceiuri locale din perioada premergătoare prinsului postului Paştilor. În...
Preşedintele de onoare al PSD şi fostul preşedinte al României, Ion Iliescu împlineşte luni, 3 martie, vârsta de 84 de ani. Ion Iliescu a fost unul...
Postul Sfintelor Paşti sau Postul Mare din anul 2014 va începe în 3 martie şi durează până în 19 aprilie, iar Ziua Învierii va fi prăznuită...
Sâmbătă, 1 martie 2014, o dată aleasă anume ca un simbol al renașterii naturii și într-un loc ales încărcat de istorie și tradiții, municipiul Alba Iulia,...
La iniţiativa liderului organizaţiei PSD Cugir, ing. Mircea Trifan, tinerii social-democraţi din oraş au organizat în prima zi a primăverii o acţiune în cadrul căreia au...
Zeci de trecători, în marea lor majoritate copii s-au oprit astăzi pe strada Alexandru Sahia din centrul Cugirului pentru a admira în premieră, în oraşul de...
Potrivit unui sondaj realizat de CSCI, liderul liberalilor, Crin Antonescu, este principalul perdant al ruperii USL. Doar 17% dintre persoanele chestionate au încredere în preşedintele PNL....
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea