Chiar dacă vremea nu s-a arătat deloc prietenoasă peste 3000 de localnici au ţinut să ia parte la manifestarea organizată de social-democraţii din Cugir cu ocazia...
Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat joi, la Alba Iulia, că lucrările la autostrada Sebeș-Turda vor demara în data de 10 mai, când se va deschide...
În județul Alba, peste 75 la sută din bugetul alocat pe tot anul 2014, pentru medicamente gratuite și compensate, a fost deja consumat în primul trimestru...
*Programul pentru perioada 2-4 mai Sezonul turistic aduce în Cetatea Alba Carolina un nou șir de spectacole. La fiecare sfârșit de săptămână Primăria municipiului Alba Iulia...
Compania Gabriel Resources, care operează proiectul Roşia Montană, vrea să cheme în judecată Statul Român, la Curtea de Arbitraj Internaţional de la Viena. Presa canadiană scrie...
De luni, 5 mai a.c., echipe formate din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) vor efectua controale în spitale...
Specialiștii consultanți agricoli vor fi prezenți, săptămâna viitoare, în Cugir, Horea și Mătișești pentru întâlniri cu producătorii, în cadrul campaniei de popularizare şi informare a fermierilor...
Cu regret anunțăm trecerea în neființă a domnului Ioan Sălcudean, un om cu fecunde inițiative culturale, un inimos fiu al satului Biia, cetățean de onoare al...
Pentru a marca cum se cuvinte Ziua Tineretului, tinerii liberali din Cugir vor organiza sâmbătă, 2 mai 2014, Cupa TNL Alba la fotbal. Competiția se va...
Xerom Service SRl Alba Iulia, în parteneriat cu SC Industrial Euro Star SRL şi SC Gami Clean SRL, a lansat miercuri, 30 aprilie, proiectul „WORK I.T.!!”,...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea