Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud.
În paralel, cele două administrații locale din Alba se vor retrage din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia Transport Local (AIDA-TL), la finalizarea actualului contract de delegare a serviciilor de transport public, astfel încât să nu afecteze în niciun fel buna desfășurarea a transportului local și contractul aflat în derulare.
Citește și: BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL

Aceste demersuri urmează să fie dezbătute în Consiliul Local în ambele UAT-uri.
Ieșirea municipiului Alba Iulia din AIDA-TL va deveni efectivă din 8 ianuarie 2027, imediat după data limită a contractului de transport public în derulare, a confirmat pentru ziarulunirea.ro primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, decizia de a ieși din AIDA-TL este firească în condițiile în care administrația din Alba Iulia a decis să deruleze prin intermediul unei companii proprii serviciul de transport public local.
„Flota de autobuze și microbuze electrice de care dispunem ne va ajuta să derulăm în condiții optime transportul împreună cu partenerii noștri de la Ciugud. De aceea facem o nouă asociație de transport, noi, Primăria Alba Iulia, și Primăria Ciugud. În principiu ar exista capacitatea de a opera și pe rute din vecinătate, adică pe raza comunelor Sântimbru și Ighiu, cu flota electrică de care vom dispune. Suntem deschiși, prin umare, la colaborări și cu alte UAT-uri învecinate în afara Ciugudului, folosind, de ce nu, chiar și mijloace de transport clasice, cu combustibil fosil, de care ar dispune UAT-urile respective”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.
„Este o decizie fundamentată pe baza unor analize pe care instituția noastră le-a făcut la nivel local și prin care ne dorim să îmbunătățim transportul local, stimulând mobilitatea. De asemenea, noua asociație va însemna eficientizarea și transparentizarea activității de transport local printr-o gestionare mult mai riguroasă a costurilor necesare acestui serviciu de utilitate publică.
Nu în ultimul rând, precizăm că noua asociație de transport va fi deschisă și altor comunități din zona metropolitană din jurul municipiului Alba Iulia, având în vedere că cetățenii din acest areal au nevoie de mobilitate”, a precizat pentru ziarulunirea.ro primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
