Într-o atmosferă încă liniștită în prelungirea sărbătorilor, m-am întâlnit cu o prietenă la un ceai să ne spunem reciproc povestea vacanței abia încheiate. Am aflat astfel...
Divizionara secundă FC Unirea Alba Iulia mai există doar cu numele, criza financiară şi declanşarea insolvenţei făcând ca „alb-negrii” să traverseze cel mai critic moment al...
O dată cu începerea semestrului al II-lea al anului şcolar, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba a solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean să ia măsuri pentru consolidarea...
Departe de a avea încărcătura politică sau semnificaţia economică pe care le au discursurile despre „starea naţiunii” rostite de preşedinţii americani, exerciţiul de comunicare executat joi...
Ina Todoran, fata de nota 10, îşi lansează primul album de folclor – “Mult mă-ntreabă iedera” Tânăra solistă de muzică populară – Ina Ioana Todoran a...
Am avut, recent, o discuţie interesantă (deşi marcată de controversă) cu un amic, om de afaceri, căruia i-am expus teoria mea cu privire la modul în...
Liberalul Florin Roman, vicepreşedinte al CJ Alba, a comentat vineri într-o conferinţă de presă „că am început prost regionalizarea, cu atacuri dintr-o parte în alta”, explicând...
Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Alba anunţă întreruperile programate pentru perioada 12-19.01.2013. Motivul acestor întreruperi îl constituie lucrările de întreţinere, revizii, reparaţii efectuate în instalatiile...
*Alba atacă Cetatea Băniei *Sâmbătă, ora 16.15, SCMU Craiova – Volei Alba Blaj Sâmbătă, 12 ianuarie, Sala „Ion Constantinescu” din Craiova va găzdui un interesant cuplaj...
CSU Alba Iulia va întâlni în semifinalele Cupei României pe Sepsi Sf. Gheorghe, conform tragerii la sorţi de ieri de la sediul Federaţiei Române de Baschet....
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea