Un nou program finanțat de Administrația Fondului de Mediu prin care românii pot obține un sprijin financiar de 25.000 de euro pentru panouri solare fotovoltaice debutează...
Secţia Drumuri Naţionale Târgu-Jiu a început, marţi, deszăpezirea pe DN 67 C Transalpina pe tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului. Porţiunea de drum care trebuie...
În vreme ce în România, grecii de la Aktor continuă să se poarte ca și cum sunt siguri că nu li se poate întâmpla nimic, în...
Autorizaţia ISU de securitate la incendiu nu mai este obligatorie în cazul şcolilor şi grădiniţelor de stat, potrivit unei decizii adoptate joi, 4 aprilie, de către...
Conform unei inițiative legislative ce a fost pusă de curând în dezbatere publică pe website-ul Ministerului Educației Naționale (MEN), cei ce urmează studii universitare de licență...
Meteorologii prognozează o răcire a vremii în următoarele două săptămâni, în Transilvania, în timp ce ploile se vor semnala aproape în fiecare zi, în această săptămână,...
Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare Iosif Rus au fost trimiși luni în judecată, pentru săvârșirea de crime împotriva umanității, în...
Nu mai puţin de 74 de grupuri de discuţii pe Facebook, ale căror teme ţin de infracţionalitatea informatică, au descoperit specialiştii în securitate. Divizia de securitate...
Restricţii de trafic pe autostrada A1, sectorul Sibiu – Deva, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe ...
Pe lângă pensia cuvenită și calculată ca până acum, o parte dintre persoanele din țara noastră retrase din activitate vor beneficia de niște sume suplimentare, care...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666