Un accident rutier s-a petrecut miercuri, în jurul orelor 15.40, pe DJ 107, pe raza localității Hăpria. Potrivit IPJ Alba, un copil în vârstă de 8...
Marți, polițiștii din Alba au reușit să identifice și să rețină doi bărbați pe numele cărora instanțele din Alba au emis mandate de executare a pedepsei...
În aceasta dimineață, primul-ministru Victor Ponta a transmis președintelui Romaniei demisiile miniștrilor PNL, pentru emiterea decretelor prezidentiale prin care sa se constate vacanta posturilor, după cum...
Marți, 25 februarie, între orele 6.00 – 22.00, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă pe...
Aşezământul social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie” din Alba Iulia organizează în perioada 24 februarie – 1 martie, la centrul comercial Alba Mall, a IV-a...
Administraţia prezidenţială a făcut publică lista salariilor angajaţilor de la Cotroceni, a preşedintelui Traian Băsescu şi a foştilor şefi de stat. Conform informaţiilor date publicităţii de...
În urma destrămării Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu a anunţat în această seară că până miercuri la ora 12.00 miniştrii, secretarii de stat şi şefii de...
În urmă cu puțin timp Delegația Permanentă a PNL a votat ieșirea de la guvernare. Votul a fost unul masiv, doar 3 liberali pronunțându-se împotriva ruperii...
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se...
Ordonanţa prin care clasa a noua rămâne la liceu, iar durata învăţământului obligatoriu creşte de la 10 la 11 ani, prin introducerea clasei pregătitoare a fost...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea