În perioada 25 – 26 mai 2013, Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia va găzdui cea de-a II-a ediţie a Concursului Naţional de Muzică...
*Îl rugăm pe un anumit consilier local care în public se arată un mare contestatar al transportului public din Alba Iulia, să nu mai trimită în...
Ţi-ai imaginat vreodată că vei fi însoţit la shopping de soldaţi şi gladiatori romani? Nu cred. Ei bine, de vineri începând, numai în Complexul Comercial Alba...
*Deși aprobat în Consiliul Local, proiectul de hotărâre ar putea fi invalidat deoarece nu a avut raport de specialitate și a fost semnat de un singur...
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează sâmbătă, 25 mai, Ceremonia de Absolvire a studiilor universitare de licenţă sau master a promoţiei 2013. Festivitatea va...
Aproape 200.000 de lei, adică aproximativ 44.000 de euro au ”înghițit” în primele 3 luni ale acestui an birourile din circumscripțiile electorale ale deputaților și senatorilor...
Sâmbătă, 18 mai 2013, la Colegiul Naţional ,,Inochentie Micu Clain” din Blaj s-a desfăşurat Concursul de matematică ,,Mircea Ganga”, ajuns în acest an la cea de-a...
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie premiază astăzi cele 64 de unităţi de învăţământ preuniversitar desemnate câştigătoare la a X-a ediţie a Competiţiei Naţionale „Şcoală Europeană”. Festivitatea...
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va găzdui, în perioada 20-22 mai 2013, Concursul Naţional Studenţesc de Matematică „Traian Lalescu. La ediţia din acest an...
Un accident rutier soldat cu moartea unei persoane în vârstă de 28 de ani a avut loc în această dimineață, în jurul orei 5.50, pe DN...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666