Actualitate

13-15 noiembrie 2026 | Vremea în România, în răcire accentuată: Ninsori la munte și temperaturi negative

Ioana Oprean

Publicat

în

Vremea în România, în răcire accentuată: Ninsori la munte și temperaturi negative

Vremea se schimbă radical în România. Ploile, vântul puternic și ninsorile vor afecta mai multe regiuni ale țării, iar de sâmbătă temperaturile vor scădea accentuat. La munte se va depune un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, în timp ce în estul Transilvaniei sunt așteptate temperaturi de aproximativ -10 grade.

Petrecerea Divorțaților

Conform unei informări meteo, vineri (13 noiembrie) va ploua în general moderat cantitativ, în vestul, nord-vestul și în centrul țării, iar în cursul nopții (13/14 noiembrie) în regiunile sudice. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă și pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului.

În noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 noiembrie) la început în nordul Carpaților Orientali, apoi și în restul zonei montane vor predomina precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă (în general de 5…10 cm). În a doua parte a nopții, lapoviță și ninsoare, posibil cu depunere de strat de zăpadă, vor fi și în estul și în sud-estul Transilvaniei.

Cantitățile de apă vor fi local de 15….25 l/mp, iar în zona montană și în Muntenia de 30…35 l/mp.

Vineri, vântul se va intensifica treptat în toată țara, cu viteze la rafală în general de 50…65 km/h, iar la munte de peste 90 km/h.

Sâmbătă (14 noiembrie) vremea se va răci accentuat, temperaturile maxime se vor situa în general între 6 și 11 grade, iar minimele din dimineața zilei de duminică vor fi negative în cea mai mare parte a țării, iar în estul Transilvaniei va fi ger (în jurul a -10 grade).

sursa: ANM

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, și îndeplinesc condițiile legale, trebuie să depună cererile la primărie până la 20 noiembrie pentru a primi sprijinul începând din această lună, anunță Agenția […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii România este dispusă să contribuie financiar la menținerea și consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul său. Președintele Nicușor Dan a confirmat existența unei oferte transmise administrației de la Washington, a vorbit despre împărțirea costurilor și despre […]

Citește mai mult

Actualitate

Portofelul de identitate digitală în România: Premierul Luca Niculescu anunță când va fi lansat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Portofelul de identitate digitală în România: Premierul Luca Niculescu anunță când va fi lansat Guvernul va stabili calendarul lansării etapizate a Ro Wallet, portofelul de identitate digitală, primele etape ale proiectului urmând să înceapă în ianuarie 2027. Aplicația le va permite cetățenilor să acceseze de pe telefon datele de identitate și documentele digitale de care […]

Citește mai mult