Oricât de multe genți am avea, mereu avem acel sentiment că acestea niciodată nu vor fi suficiente dat fiind faptul că fiecare model de geantă în...
În 2016 vom trece la ora de iarnă în noaptea dintre 29 și 30 octombrie, când ceasurile vor fi date înapoi, adică ora 4:00 va deveni...
Curtea Europeană de Justiţie a aprobat legea conform căreia orele petrecute de angajaţi în drumul spre locul de muncă, la începutul zilei şi respectiv dinspre locul...
Sfânta Parascheva sărbătorită pe creștinii ortodocși pe 14 octombrie. Obiceiuri și tradiții Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută și sub numele de Paraschiva, este prăznuită de către Biserica...
Șeful ANAF, Dragoș Doroș, a spus, recent, că vor fi inițiate verificări ale contractelor de închiriere. El a arătat că, în prima fază, va fi o...
Marți, la Curtea de Apel Alba Iulia, a început judecarea plângerii formulate de fostul șef al APM Alba, Mihaela Mih Dehelean, împotriva sentinței de condamnare la...
Biserica Ortodoxă îi pomenește, astăzi, pe Cuvioșii Andronic și Atanasia, o pereche evlavioasă şi înstărită, trăind în Antiohia veacului al şaselea. Pentru virtutea sa, ca şi...
Iniţiativa legislativă a senatorului Cristiana Anghel care vizează abrogarea articolului 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, a fost adoptată, marți,...
Angajaţii care lucrează mai mult de 6 ore ar putea avea pauze de masă de cel puţin 60 de minute şi cantine sau săli de mese,...
La data de 3 octombrie 1906, în cadrul celei de-a doua conferințe de radio-telegrafie de la Berlin, a fost adoptat semnalul „SOS” ca semnal internațional pentru...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea