În şedinţa din 4 mai a.c. a Biroului Permanent al Senatului a fost aprobat – cu nouă voturi pentru şi trei împotrivă – punctul de vedere...
Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a precizat că a avut, împreună cu alți colegi parlamentari, o întâlnire cu reprezentanții supermarketurilor în care s-a vorbit despre creșterea...
Deputatul PSD, Ioan Dîrzu, a spus luni, în cadrul unei conferințe de presă, că există discuții în vederea adoptării unei legi care să permită funcționarea supermarketurilor/hipermarketurilor...
Consilierul PSD, Daniel Zdârnc, a precizat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că a cerut, în penultima ședință a CL Alba Iulia, tarife de intrare...
O delegație a Ambasadei Federației Ruse a venit, luni 4 mai 2015, în Aiud pentru a depune coroane la monumentul ridicat în memoria soldaților eroi sovietici...
După 1989, Legea fondului funciar a fost aplicată neunitar atât din punct de vedere juridic, cât şi tehnic. Aşa cum ştim cu toţii, în România, peste...
Sâmbătă, 2 mai a.c., TNL Cugir a organizat o nouă ediție a unui eveniment sportiv care se dorește a deveni unul de tradiție: Cupa TNL Alba...
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, de Ziua Mondială a Libertății Presei, un mesaj în care arată că rolul mass-media este esențial în apărarea interesului...
Într-un mesaj transmis vineri cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, premierul Victor Ponta susține că România este o țară a oamenilor muncitori, iar soluția pentru o...
Viaţa politică din Alba se desfăşoară într-o linişte absolută. Fără să fie declarat în mod public PNL şi PSD convieţuiesc într-o armonie ce pare a nu...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666