Evenimentul, devenit deja tradiție la Oarda de Jos, va strânge, și în acest an, peste 12 echipe, care se vor întrece în arta gătitului la ceaun....
Toate posturile de directori de unități de învățământ din țară vor fi scoase la concurs, potrivit reprezentaților ministerului Educației, iar examinările vor avea loc în acest...
Am fost prezent săptămâna trecută, în cursul zilei de vineri la dezbaterea publică organizată de PMP Hunedoara în localitatea Petrila. A fost o zi deosebită pentru...
Alba ar putea deveni un județ al gunoaielor! Din data de 16 iulie se va închide groapa de gunoi de la Pârâul Iovului, obligatie, care în...
În urma unei analize recente a portofoliului NN România, Agenţia Alba Iulia se poziţionează în prima jumătate a clasamentului sucursalelor companiei, din punctul de vedere al rezultatelor...
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat marti, la finalul sedintei de Guvern, ca salariile angajatilor din administratia publica locala ar putea creste cu pana la 12%,...
Cuantumul indemnizaţiilor pentru foştii deţinuţi politic, deportaţi şi prizonieri va fi dublat Modul de aplicare a prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din...
Rezultate finale Evaluare Națională: În județul Alba au fost admise 59 de contestații din cele 206 depuse, potrivit inspectorului școlar general, Marcela Dărămuș. 50 de lucrări...
Astăzi, între orele 09.00 și 16.00, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se desfășoară un referendum pentru stabilirea modalității de alegere a rectorului pentru...
Comună Ciugud aşteaptă cu mare interes noua perioadă de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Unul dintre proiectele ce va fi depus pe noul PNDR...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666