Procurorii anticorupție l-au reținut joi seara pe fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, după ce a fost audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial...
Toate lucrările la Bazinul Olimpic din Alba Iulia vor fi finalizate până în data de 30 iunie, următorul pas fiind deschiderea oficială, care va avea loc...
Actuala putere nu încetează să ne surpindă. În cel mai neplăcut mod. Ne-am lămurit deja cu toţii că PSD-ul şi acoliţii săi sunt puşi pe căpătuire...
Cu ocazia evenimentului din acest sfârşit de săptămână, Sărbătoarea Muzicii, primăria Alba Iulia suplimentează linia de transport Alba Iulia – Sebeş. Astfel că, sâmbătă şi duminică,...
Prin intermediul unui comunicat Ministerul Sănătății precizează că serviciile de specialitate și consultațiile medicale se acordă numai în unitățile sanitare și cabinetele medicale acreditate. „Atragem atenția...
Proiectul de lege inițiat de Guvern care prevede egalizarea vârstei de pensionare la femei și bărbați la 65 de ani, avizat favorabil de Comisia de muncă...
Dacă vor fi recuperate cele 40 de miliarde de lei datorate de către contribuabilii aflați în insolvență, reducerea CAS cu 5 puncte la angajator poate fi...
Unsprezece străzi din municipiul Sebeş vor fi reabilitate. Lucrările vor începe zilele următoare şi vor dura până la finele anului 2015. Licitaţia pentru executarea lucrării, organizată...
Victor Ponta a făcut o propunere cel puțin dubioasă în cadrul ceremoniei de aniversare a Senatului. După mulți ani în care PSD-ul și USL-ul au vrut...
Pe ordinea de zi a şedinţei publice ordinare a Consiliului Judeţean Alba se află un proiect de hotărâre care prevede alocarea sumei de 800.000 de lei...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea