– Stimate domnule director, în judeţul nostru a fost organizată recent prima expoziţie de animale cu vânzare, la Sălciua. Vor mai avea loc astfel de târguri...
Cititorii noştri fideli îşi mai amintesc, poate, că în data de 15 septembrie a acestui an, în cotidianul nostru a fost publicat un grupaj de articole...
În cel de-al doilea turneu de sală desfăşurat la Odorheiu Secuiesc în cadrul Seriei G a Campionatului Naţional de handbal masculin pentru juniori II, echipa LPS...
Cele cinci confederaţii sindicale au făcut apel la bugetari să îşi întrerupă, pe parcursul zilei de ieri, timp de patru ore, în intervalul 12.00 – 16.00,...
Dintre aceştia, 1.8 miliarde USD vor intra direct la bugetul de stat. Aceste fonduri sunt constituite din dividendele obţinute de statul român, care deţine 19.3% din...
Poliţiştii din Deva l-au prins marţi, 2 noiembrie, într-o autogară din municipiu, pe Remus Nuţă, de 23 de ani, din Alba Iulia, urmărit naţional. Acesta avea...
Poliţiştii din Aiud au organizat marţi, 2 noiembrie, o acţiune de prevenire a accidentelor de circulaţie în care în care sunt implicaţi pietonii. În cadrul acestei...
Deficitul bugetar pe primele 10 luni ale anului în curs se cifrează la 4,57 la sută din Produsul Intern Brut, menţinându-se aproximativ la acelaşi nivel cu...
Autorităţile de la Bucureşti atenţionează cetăţenii români ca urmare a situaţiei generate la Atena de atentatele cu colete capcană. Ministerul Afacerilor Externe recomandă turiştilor români care...
Scandalul politic perpetuu făcut de opoziţie ţine investitorii la distanţă într-un moment când ţara are nevoie disperată de finanţare pentru a ieşi din recesiune. Bursa română...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea