Toţi medicii de familie din judeţul Alba trebuie să încheie contracte cu Direcţia de Sănătate Publică pentru decontarea vaccinurilor care le vor face la bebeluşi şi...
Sâmbătă, 18 mai, sala de sport a Colegiului Național „Avram Iancu” din Cîmpeni a găzduit ultima etapă a Campionatului judeţean de volei pentru licee, ediţia a...
Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Cugir, jurist Florin Arion a întocmit un Referat de Specialitate, pe care l-a înaintat spre adoptatre Consiliului Local...
Legea care prevede reducerea cvorumului la referendum la 30% a fost adoptată marţi de Senat cu 92 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă şi o abţinere. Actul...
Consiliul Judeţean Alba organizează în perioada 21 -24 mai a.c. o activitate de formare pentru profesorii şi responsabilii care monitorizează predarea disciplinei Religie în instituţiile de...
Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat de Guvern, din Fondul de rezervă bugetară, cu peste 76 milioane lei, pentru plata până la sfârşitul lunii mai a...
Consiliul Naţional al Elevilor contestă faptul că Ministerul Educaţiei Naţionale nu a prevăzut în bugetul de stat suma necesară decontării transportului elevilor care studiază într-o altă...
Cu 20 de zile înainte de începerea examenului de Bacalaureat, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să asigure o supraveghere strictă la viitorul...
Asociația Pakiv România a organizat în data de 21 mai 2013, începând cu orele 11.30, la Hotel Parc din Alba Iulia, Conferința internațională de promovare a...
Dacă aleşii locali ai Cugirului vor da undă verde unui proiect de hotărâre iniţiat de primărie, 20 de membri colaboratori, artişti plastici şi artizani locali vor...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666