Alba Iulia, oraşul Marii Uniri a găzduit la baza sportivă „Tenis Pro Lincă” competiţia de tenis de câmp dotată cu Cupa „Zilele Cetăţii”, la categoriile de...
Ilie Carabulea, încarcerat la Penitenciarul din Aiud după ce a primit o condamnare de un an şi jumătate cu executare, pentru infracţiuni de corupţie, pleacă astăzi,...
După ce în 2008 s-a pus piatra de zidire la Biserica Ortodoxă din Rădeşti, ce poartă hramul ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, un an mai...
Vineri, 20 aprilie, este ultimul termen pentru depunerea candidaturilor În urma alegerilor academice organizate în primul trimestru al acestui an la Universitatea „1 Decembrie 1918”, pentru...
Spumantul extra brut Romantine de la Jidvei s-a regăsit printre marii câştigători ai Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice Vinvest 2012, fiind distins de...
Pompierii detașamentului Aiud intervin sâmbătă dimineață pentru deblocarea ușii unui apartament dintr-un bloc de locuințe de pe Strada Gheorghe Doja din Aiud. Apelul către 112 a...
Scrisoare deschisă – domnului Preşedinte, Traian Băsescu, domnului Prim-Ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, domnului Ministru al Mediului şi Pădurilor, Attila Korodi Noi, locuitorii din Roşia Montană,...
„A fost odată … ” Aşa încep minunatele poveşti ale copilăriei. Aşa poate să înceapă şi povestea călătoriei noastre, a celor ce am fost efemeri...
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba a făcut public raportul de activitate pentru primele 6 luni ale anului 2012. Valoarea totală a amenzilor aplicate în perioada...
Astăzi , 5 aprilie 2012, între orele 16.00 – 18.00, în Piaţa Victoriei din Capitală, a avut loc un miting de protest faţă de privatizarea Cupru...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666