Rămâi conectat

Ştirea zilei

TRAGEDII care au marcat anul 2025, în ALBA: Zeci de vieți au fost curmate în urma unor evenimente nefericite

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDII care au marcat anul 2025, în ALBA: Zeci de vieți au fost curmate în urma unor evenimente nefericite

Zeci de vieți au fost curmate tragic în urma unor evenimente nefericite în 2025. În cele ce urmează vă prezentăm, cronologic, principalele momente importante care au fost înregistrate în județul nostru în anul care se încheie.

Ianuarie 2025

*Sâmbătă, 11 ianuarie 2025, o persoană a decedat în localitatea Cetatea de Baltă. Un tractor s-a răsturnat, iar un bărbat a rămas prins sub acesta.  Din nefericire, persoana prezintă leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul  acesteia.

*Un accident mortal a avut loc în seara zilei de 17 ianuarie 2025, la Lupșa, în județul Alba. Șoferul vinovat a fugit de la fața locului. Un bărbat a fost găsit decedat, în afara părții carosabile, în șanț. Conducătorul autoturismului care a provocat accidentul a părăsit locul faptei, dar a fost depistat de polițiști. Din primele cercetări, a reieșit că bărbatul de 54 de ani, din comuna Lupșa, în timp ce se deplasa pe lângă bicicletă, ar fi fost accidentat de un autoturism.

Citește și: VIDEO | Accident MORTAL pe DN 75, la Lupșa: Șoferul vinovat a fugit de la locul faptei. Bărbatul DECEDAT a fost găsit în șanț

Un adolescent de 18 ani a decedat la data de 18 ianuarie 2025, după ce un autoturism s-a răsturnat la Miraslău. Tânărul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, după care ar fi revenit. Alte trei persoane au suferit leziuni corporale.

Citește și: UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier MORTAL pe DN 1: Un adolescent de 18 ani a DECEDAT după ce s-a răsturnat cu autoturismul la Miraslău

*La data de 19 ianuarie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat. Echipa de cercetare deplasată la fața locului a identificat cadavrul unui bărbat de 49 de ani, din satul Cunța, comuna Șpring, care nu prezenta urme de violență.

*Doi bărbați au fost găsiți miercuri, 22 ianuarie 2025, decedați într-o locuință, după ce s-ar fi intoxicat cu gazele emanate de un generator. Polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, într-o locuință de pe raza orașului, s-ar afla două persoane, posibil decedate. În locuința indicată, au fost identificați doi bărbați de 67 și 69 de ani, ambii decedați.

*Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit sâmbătă, 25 ianuarie 2025, într-o zonă împădurită de la Ponor. Polițiștii din Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o zonă împădurită, de pe raza localității Ponor, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat. Echipa de cercetare deplasată la fața locului a identificat cadavrul unui bărbat de 60 de ani, din localitatea Ponor, care nu prezenta urme de violență.

*La data de 27 ianuarie 2025, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 81 de ani, din municipiul Alba Iulia, este căzută pe trotuar, pe Bulevardul Transilvaniei, în timp ce ducea gunoiul. La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, care, în urma manevrelor de resuscitare, a constatat decesul persoanei.

*Un bărbat de aproximativ 60 de ani a decedat la data de 31 ianuarie 2025, în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din Aiud. Cadavrul acestuia a fost descoperit carbonizat de pompierii care au intervenit la fața locului.

Februarie 2025

*La data de 5 februarie 2025, în jurul orei 14.40, Poliția Municipiului Sebes a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit, spânzurat, în interiorul unei societăți comerciale din Sebeș.

Echipa de cercetare deplasată la fața locului a identificat cadavrul unui bărbat de 40 ani, din Sebeș, la examinarea sumară a acestuia nefiind identificate urme de violență.

*Un bărbat în vârstă de 64 ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier care s-a produs vineri, 7 februarie 2025, pe autostrada A10, sensul de mers Aiud-Turda. Vârstnicul a rămas încarcerat în urma impactului dintre un autoturism și o autoutilitară și în ciuda manevrelor de resuscitare nu a putut fi salvat.

Citește și: UPDATE VIDEO | ACCIDENT MORTAL pe autostrada A10, sensul de mers Aiud-Turda: O persoană a DECEDAT, în urma impactului dintre un autoturism și o autoutilitară

*Cadavrul unui bărbat de 58 de ani, din localitatea Mușca, a fost descoperit în fata de 28 februarie 2025, în albia râului Arieș, în zona numită ,,Podul vechi”. Polițiștii din orașul Baia de Arieș au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un tânăr de 26 de ani, din localitatea Ocoliș, cu privire la faptul că a observat, în albia râului Arieș, pe raza localității Lupșa, în zona numită ,,Podul vechi”, cadavrul unei persoane.

Martie 2025

*Un accident rutier mortal a avut loc în data de 3 martie 2025, în jurul orei 20.40, în Alba Iulia. Un bărbat a fost surprins și accidentat de un autobuz, pe Bulevardul Republicii din municipiu, în zona Dedeman. Victima fiind un bărbat de 38 de ani, care traversa neregulamentar strada, pe culoarea roșie a semaforului. Acesta a fost lovit în plin de un autobuz care circula regulamentar, pe direcția Cetate – Ampoi III.

Citește și: UPDATE VIDEO | Accident MORTAL în Alba Iulia: Un bărbat de 38 de ani a DECEDAT după ce a fost lovit de un autobuz

*Un bărbat de 39 de ani, din Pianu de Sus, a fost găsit de o vecină, în 5 martie 2025, spânzurat de un copac în grădina casei. Femeia a anunțat incidentul poliției.

*Un bărbat de 38 de ani a decedat în ziua de 8 martie 2025 după ce s-a răsturnat cu un tractor în satul Cobleș, din comuna Arieșeni. Acesta a rămas prins sub tractorul răsturnat, în stop cardio-respirator. Din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia de către echipajul medical prezent la locul accidentului.

Citește și: UPDATE | TRAGEDIE la Cobleș-Arieșeni: Un bărbat de 38 de ani a decedat după ce s-a răsturnat cu un tractor

*Un bărbat de 63 de ani, din Cugir, dat dispărut de familie, a fost găsit decedat. La data de 10 martie 2025, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că tatăl său a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. 

*Un bărbat de 41 de ani a decedat în data de 15 martie 2025, după ce s-a electrocutat în gara Războieni. S-a urcat pe o locomotivă pentru reparații. Victima era din Târgu Mureș, fiind declarată decedată de forțele care au intervenit la fața locului.

Citește și: UPDATE FOTO | TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 41 de ani a DECEDAT după ce s-a electrocutat în gara Războieni. S-a urcat pe o locomotivă pentru reparații

*Un tânăr de 25 de ani, din Alba Iulia, a decedat la data de 17 martie 2025, în urma unui eveniment rutier petrecut la Jidvei. Șoferul a rămas încarcerat după nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat cu mașina într-un parapet metalic, fiind proiectat pe carosabil. Din nefericire, acesta prezinta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acesteia de către echipajul medical.

Citește și: UPDATE FOTO | Accident MORTAL la Jidvei: Un tânăr de 25 de ani, din Alba Iulia, a DECEDAT în evenimentul rutier

*Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată la data de 26 martie 2025, cu privire la faptul că, pe strada Hotar din municipiu, se află o persoană decedată în locuința sa. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un bărbat de 46 de ani, din municipiu, care era decedat în interiorul unui container modular în care locuia, pe cadavrul acestuia fiind identificată o echimoză în zona feței.

Aprilie 2025

*La data de 9 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Blaj au fost sesizați de către un angajat al CFR Călători cu privire la faptul că, în timp ce efectua revizia căii ferate, a observat o persoană decedată. Este vorba despre un bărbat de 57 de ani, din localitatea Valea Lungă, județul Alba, care ar fi fost surprins și accidentat mortal de trenul IRN 346, București Nord-Curtici.

*Un tânăr motociclist din Pianu a fost lovit de fulger în 21 aprilie 2025 și a decedat la spital o lună mai târziu. Acesta se afla pe motocicletă, în mers, cu motorul oprit, pentru că nu mai avea benzină, când a fost lovit de fulger și a căzut pe partea carosabilă, inconștient.

Tânărul a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgențe Alba, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. Ulterior tânărul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, iar după o lună a decedat.

Citește și: TRAGEDIE: Mihai Lazăr, tânărul motociclist din Pianu lovit de fulger în aprilie 2025, a decedat la spital: O întreagă comunitate îi deplânge dispariția

*O tânără de 27 de ani, din Germania, și-a pierdut viața într-un accident mortal petrecut la data de 25 aprilie 2025 pe autostrada A1, sensul Sibiu-Deva. Tragedia s-a produs după impactul devastator între două autoutilitare.

Un bărbat de 38 de ani, din Germania, în timp ce conducea o autoutilitară, pe autostrada A1, a intrat în coliziune față- spate cu o autoutilitară pentru transportul containerelor, care se deplasa în fața sa și era condusă de un bărbat de 52 de ani, din județul Prahova.

Din nefericire, în urma accidentului, o femeie de 27 de ani, din Germania, pasageră dreapta față în autoutilitara condusă de bărbatul de 38 de ani, a decedat.

Citește și: FOTO | Cum s-a petrecut accidentul de pe autostrada A1: O tânără de 27 de ani si-a pierdut viața, după impactul mortal între două autoutilitare

*Un incident grav a avut loc la data de 30 aprilie 2025, în localitatea Unirea, unde un bărbat de 69 de ani a rămas prins sub un tractor. În timp ce conducea un tractor, pe un teren agricol, pe raza localității Unirea, vârstnicul s-a răsturnat într-un șanț de scurgere a apelor pluviale, fiind astfel prins sub tractor.

Din păcate, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acestuia.

Citește și: UPDATE | TRAGEDIE în Alba: Un bărbat de 69 de ani a DECEDAT după ce a fost prins sub un tractor, lângă terenul de fotbal din Unirea

Iunie 2025

*Un tânăr de 27 de ani, din Sâncel a decedat la data de 15 iunie 2025 după ce s-a electrocutat în timp ce ar fi încercat să monteze un corp de iluminat pe fațada casei. Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul tânărului de 27 de ani.

*Un bărbat și-a pierdut viața și alte două persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat cu ATV-ul într-o prăpastie în ziua de 22 iunie 2025.

Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din localitatea Râmeț, în timp ce conducea un ATV, pe care se mai aflau patru persoane, în calitate de pasageri, pe DC 128, pe direcția de mers Valea Mănăstirii-Valea Uzei, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat într-o râpă, la o diferență de nivel de aproximativ 50 de metri.

În urma evenimentului, un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din localitatea Râmeț, a decedat, iar conducătorul ATV-ului și un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din localitatea Râmeț, au suferit leziuni corporale, fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma testării conducătorului ATV-ului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că bărbatul de 60 de ani nu deține permis de conducere.

Citește și: UPDATE FOTO | Cum s-a petrecut tragicul accident de la Valea Mănăstirii: Un bărbat a decedat și alte două persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat cu ATV-ul într-o prăpastie. Șoferul era băut și nu avea carnet

*O descoperire macabră a avut loc în 22 iunie, în pe raza localității Blandiana. Trupul unei persoane a fost descoperit în albia râului Mureș.

Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că, în albia râului Mureș, în dreptul localității Blandiana, se află trupul unei persoane. Persoana nu a putut fi identificată, până în acest moment, din cauza stării avansate de putrefacție.

*O femeie din Stremț și-a pierdut viața în urma unui accident mortal produs pe DN1, marți, 24 iunie 2025. Șoferița, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Aiud- Teiuș, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus, din sens opus, de către un bărbat de 37 de ani, din municipiul Alba Iulia.

În urma evenimentului, din nefericire, femeia a decedat.

Citește și: FOTO | Cum s-a produs accidentul mortal de pe DN1, în care o femeie din Stremț și-a pierdut viața

Iulie 2025

*Cadavrul unui aiudean de 36 de ani a fost găsit într-o baltă de pescuit la Aiud la data de 4 iulie 2025. Bărbatul s-ar fi aflat cu un prieten la pescuit și ar consumat băuturi alcoolice, iar familia nu a mai putut lua legătura cu el.

Polițiștii din municipiul Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul ei, în vârstă de 36 de ani, ar fi plecat de la domiciliul său, din municipiul Aiud, în data de 27 iunie 2025, la pescuit, împreună cu un prieten, unde ar fi consumat băuturi alcoolice.

Ulterior, s-ar fi îndreptat într-o direcție necunoscută și nu a mai putut fi contactat.

Polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, însă, din nefericire, cadavrul bărbatului de 36 de ani a fost găsit într-o baltă de pescuit, aflată pe raza municipiului Aiud.

Citește și: TRAGEDIE în Alba: CADAVRUL unui bărbat de 36 de ani, găsit într-o baltă de pescuit la Aiud. Ce s-a întâmplat

*La data de 10 iulie 2025, polițiștii Secției de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un bărbat de 40 de ani, cu privire la faptul că un bărbat este spânzurat, în interiorul unei anexe gospodărești din localitatea Tărtăria, județul Alba.

* Un bărbat de 80 de ani a decedat în 12 iulie 2025 după ce s-a răsturnat cu ATV-ul în apropiere de Strungari, într-o zonă împădurită. Bărbatul a fost transportat de către o persoană, spre ambulanță, dar din nefericire, acesta a decedat.

*Un vârstnic de 75 de ani a fost găsit SPÂNZURAT în data de 15 iulie 2025, într-o anexă gospodărească din satul Cricău, de către soția sa, care a anunțat autoritățile.

*La data de 20 iulie 2025, în jurul orei 17.10, pe DN67 C, la kilometrul 98+400 de metri, un bărbat de 62 de ani, din Argentina, în timp ce conducea o motocicletă, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă, din sens opus, de un bărbat de 30 de ani, din Ungaria.

În urma accidentului, cei doi motocicliști au decedat, iar o femeie de 30 de ani, din Ungaria, pasageră pe cea de-a doua motocicletă, a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital.

Citește și: FOTO | Cum s-a petrecut accidentul MORTAL de pe DN67 C – Transalpina: Un motociclist din Argentina, coliziune cu o motocicletă condusă de un cetățean maghiar. Ambii bărbați au decedat

*Un turist german a fost găsit decedat în cortul în care dormea, înr-o zonă izolată de sub vârful Poienița. Membrii ai Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba au intervenit, în noaptea de 23 spre 24 iulie 2025, pentru recuperarea trupului neînsuflețit al bărbatului.

August 2025

*La data de 2 august 2025, ora 00.32, prin apel 112, în una dintre halele destinate depozitării muniției a S.C. Uzina Mecanică Cugir S.A. – Compania Națională Romarm S.A., a avut loc un incendiu.

Depozitul conținea aproximativ 400.000 de cartușe, calibrul 14/5, pregătite pentru a fi livrate, iar, la o primă evaluare, se apreciază de către reprezentanții societății că au fost distruse aproximativ 130.000 de cartușe, cu posibilități reale ca și restul muniției să fi fost compromisă.

Valoarea bunurilor din depozit transmisă inițial este de 5.000.000 de euro.

Citește și: VIDEO | INCENDIU într-o hală de muniție a Uzinei Mecanice Cugir: Explozii în interiorul zonei afectate de incendiu

*La data de 2 august 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de către un bărbat de 25 de ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de pe o schelă și ar fi decedat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Stremț, în timp ce executa lucrări de decofrare a unei centuri a casei, nu s-ar fi asigurat corespunzător, s-ar fi dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de aproximativ 3 metri, suferind leziuni corporale incompatibile cu viața.

*În dimineața zilei de 8 august 2025, polițiștii din Cugir au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un tânăr de 18 ani, din Cugir, a fost găsit spânzurat în grădina casei. Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul tânărului.

*În după-amiaza zilei de 8 august 2025, unui bărbat de 30 de ani, din localitatea Ighiu, i s-a făcut rău, în timp ce se afla la un curs pentru motocicliști. Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare. Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului de 30 de ani.

*În după-amiaza zilei de 12 august 2025, polițiștii din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Transilvaniei din municipiu, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea o autoutilitară, pe direcția de mers Mirăslău-Aiud, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil de pe strada Transilvaniei din municipiul Aiud.

Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului de 57 de ani.

Citește și: FOTO | Accident MORTAL în Aiud, cu un autoturism implicat: Un bărbat a DECEDAT după ce a intrat cu o dubă într-un gard

*Un bărbat de 64 de ani a decedat miercuri, 13 august 2025, după ce a fost prins sub o remorcă la Bucerdea Grânoasă. Vârstnicul efectua lucrări agricole. Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni corporale incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acestuia.

*Un vârstnic de 69 de ani, din Beldiu, a fost găsit fără suflare, în ziua de 19 august 2025, de către vecinii care au trecut prin fața locuinței sale și care au anunțat autoritățile.

*Un bărbat de 50 de ani, din Șard, a decedat la data de 20 august 2025 în urma unui accident rutier pe autostrada A1, zona Balomir. Acesta se afla staționat pe banda de urgență și verifica anvelopele ansamblului rutier  pe care îl conducea când a fost acroșat de un camion condus de un șofer din Petrești.

Pe autostrada A1, la kilometrul 324+700 de metri, conducătorul unui ansamblu rutier staționat pe banda de urgență, în timp ce ar fi efectuat verificări la anvelopa acestuia, ar fi fost acroșat de un ansamblu rutier, condus de un bărbat de 52 ani, din comuna Petrești, județul Alba.

Ulterior, în urma impactului, bărbatul ar fi fost proiectat pe partea carosabilă și ar fi fost lovit de o autoutilitară care se deplasa pe banda 1 a autostrăzii.

În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul de 50 de ani, din localitatea Șard, județul Alba, a decedat.

Citește și: FOTO | Cum s-a petrecut accidentul MORTAL de pe autostrada A1: Un bărbat de 50 de ani, din Șard, staționat cu TIR-ul pe banda de urgență, a DECEDAT după ce a fost acroșat de un camion condus de un șofer din Petrești

*Sâmbătă, 23 august 2025, în jurul orei 20.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că, pe un drum forestier din localitatea Poiana Ampoiului, un tractor s-a răsturnat.

Un bărbat de 56 de ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și s-ar fi răsturnat. În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat.

*În dimineața zilei de 24 august 2025, polițiștii din Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Gheorghe Doja din municipiu, se află un bărbat decedat. În cursul nopții, bărbatul de 65 de ani ar fi căzut de la etajul 2 al blocului în care locuia.

Septembrie 2025

*La data de 1 septembrie 2025, a fost activat planul roșu de intervenție la Kronospan Sebeș după o explozie, urmată de incendiu. Trei victime au suferit ARSURI și o alta este rănită. Au fost solicitate două elicoptere SMURD și autospeciala cu roboți de la Mureș.

 Incidentul s-a produs într-o hală de sortare, unde se sortează așchiile pe diferite dimensiuni. Un muncitor în vârstă de 48 de ani din Sri Lanka, rănit în explozia urmată de incendiul de la Kronospan Sebeș, a decedat la spital, în 27 septembrie. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citește și: VIDEO | MOMENTUL exploziei urmată de incendiu de la Sebeș: Flăcări uriașe și fum gros

*Un tânăr de 26 de ani a decedat la data de 16 septembrie 2025 după ce a rămas prins sub un utilaj agricol, la Mătișești, în comuna Horea. Bărbatul în timp ce efectua activități agricole, în apropierea locuinței, s-a răsturnat cu tractorul, la o diferență de nivel de aproximativ 50 de metri, fiind prins sub utilajul agricol.

Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, a fost decesul tânărului de 26 de ani.

Citește și: UPDATE VIDEO| Incident GRAV la Mătișești: Un tânăr de 25 de ani, prins sub un tractor, a murit

*Un tânăr de 24 de ani a fost găsit fără suflare în data de 17 septembrie 2025 în gara CFR din Alba Iulia, pe una dintre liniile de tren. Acesta s-ar fi urcat pe un stâlp de electrificare și s-ar fi electrocutat, fiind vorba se pare despre o sinucidere. Victima ar fi fost observată dezbrăcată și cu o sticlă de alcool în mână, la scurt timp îninate ca tragicul eveniment să se petreacă.

Citește și: VIDEO | TRAGEDIE în Alba: Tânăr de 24 de ani, DECEDAT în gara Alba Iulia după ce s-a urcat pe un stâlp de electricitate și s-a electrocutat

Octombrie 2025

*Un tânăr de 23 de ani, din Blaj, a decedat în noaptea de 9 octombrie 2025 după ce a fost lovit MORTAL de un tren de marfă în Stația CF Blaj, la kilometrul 372+600 de metri.

*La data de 15 octombrie 2025, o elevă în vârstă de 18 ani la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” (IMC) și sportivă pasionată, a încetat din viață, răpusă de o boală gravă. Tânăra, în ciuda vârstei, a reușit să impresioneze prin curaj, pasiune și bunătate. Dispariția sa a lăsat un gol imens în sufletul comunității din Blaj.

Citește și: Tragedie de NEIMAGINAT la Blaj: Medeea Cristina Tomotaș, elevă și sportivă, a încetat din viață la doar 18 ani în urma unei afecțiuni grave

*O vârstnică de 81 de ani a fost găsită decedată în dimineața zilei de 18 octombrie 2025, în albia unui râu, la Sebeșel. Femeia plecase de acasă cu o zi înainte și nu a mai revenit. Polițiștii din municipiul Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, din localitatea Săsciori, cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 81 de ani, din aceeași localitate, ar fi plecat de la domiciliul său, în după-amiaza zilei de 17 octombrie 2025, și nu a mai revenit.

Noiembrie 2025

*Un bărbat de 35 de ani, din Ponorel, comuna Vidra, a decedat în 6 noiembrie 2025, după ce a fost prins sub un motocultor.

Persoana a fost extrasă de sub utilaj, în stop cardio-respirator, la fața locului fiind solicit și un elicopter SMURD. Din nefericire persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarat decesul acesteia de către echipajele medicale prezente la locul producerii evenimentului.

Citește și: UPDATE | Tragedie în comuna Vidra: Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost prins sub un motocultor

*Un bărbat în vârstă de 62 de ani, a fost descoperit decedat de către o femeie pe strada Ion Creangă din Aiud, în dimineața zilei de 7 noiembrie 2025.

*Un tânăr de 20 de ani a decedat în 15 noiembrie 2025, după ce a pierdut controlul asupra mașinii într-o curbă și s-a răsturnat în vale, pe DC 184G, pe raza localității Ocoliș.

Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Mihai Viteazu, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 184G, la kilometrul 6, pe sensul de mers Lunca Largă – Ocoliș, în locul denumit ,,Cheile Runcului”, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului și s-a răsturnat în albia văii Ocoliș, la o diferență de nivel de 2,5 metri.

În urma evenimentului rutier, din nefericire, tânărul de 20 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acestuia.

Citește și: FOTO | Accident MORTAL în Alba: Tânăr de 20 de ani, DECEDAT după ce a pierdut controlul într-o curbă și s-a răsturnat cu mașina în vale, la Ocoliș

*La data de 10 noiembrie 2025, o femeie, în vârstă de 84 de ani, din comuna Meteș, și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit la locuința sa. În urma evaluării medicale de către echipajul medical(SAJ), a fost declarat decesul acesteia, fiind intoxicată cu monoxid de carbon.

*În după-amiaza zilei de 11 noiembrie 2025, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, dintr-un apartament de pe strada Vasile Goldiș din municipiu, se simte miros de gaz.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, însoțiți de reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, în interiorul apartamentului, fiind găsită o persoană decedată, care prezenta urme de putrefacție, mai exact un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Alba Iulia.

Citește și: UPDATE VIDEO | TRAGEDIE în Alba Iulia: Persoană găsită DECEDATĂ într-un apartament de pe strada Vasile Goldiș

*Un bărbat de 41 de ani, din localitatea Balomiru de Câmp, și-a pus capăt zilelor în data de 26 noiembrie 2025, spânzurându-se de grilajul unei uși metalice.

Decembrie 2025

*Cadavrul unei persoane a fost descoperit la o stână de pe raza comunei Cricău, la data de 13 decembrie 2025, în localitatea Craiva. Trupul neînsuflețit a fost găsit într-o rulotă arsă. Bărbatul era îngrijitor de animale, avea 54 de ani și era din localitatea Hlipiceni, județul Botoșani.

*Un bărbat de 51 de ani, din Bistra, și-a pierdut viața la data de 17 decembrie 2025, după ce autocamionul pe care îl conducea, încărcat cu piatră, s-a răsturnat într-o vale, în zona orașului Abrud.

Victima, în timp ce conducea un autocamion, pe DJ 742, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat într-o râpă, iar autocamionul a luat foc.

În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat.

Citește și: FOTO | Cine este șoferul DECEDAT pe DJ 742, după ce s-a răsturnat cu camionul într-o vale: Avea 51 de ani și era din Bistra


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un inginer din Apuseni, primul care a intervenit la accidentul de pe DN 74: A acordat primul ajutor șoferului, până la sosirea ambulanței

Ioana Oprean

Publicat

în

Un inginer din Apuseni, primul care a intervenit la accidentul de pe DN 74: A acordat primul ajutor șoferului, până la sosirea ambulanței Un inginer originar din Apuseni poate fi considerat erou pentru victima accidentului petrecut astăzi, 1 ianuarie 2026, pe DN 74, în comuna Bucium. Bărbatul nu a stat pe gânduri și a sărit […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Revelion 2026 MEMORABIL la Băile Ocna Mureș, în costume de baie, muzică aleasă, spumă party și focuri de artificii la trecerea dintre ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Revelion 2026 MEMORABIL la Băile Ocna Mureș, în costume de baie, muzică aleasă, spumă party și focuri de artificii la trecerea dintre ani Băile sărate de la Ocna Mureș s-au dovedit neîncăpătoare, nu doar în cursul anului, dar și în noaptea de Revelion 2026. Ca în fiecare an, cei care au ales să sărbătorească trecerea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Un băiețel sănătos a venit pe lume în noaptea de Anul Nou 2026, la Spitalul Județean Alba: Are 4,7 kilograme și a primit nota nouă

Ioana Oprean

Publicat

în

Un băiețel sănătos a venit pe lume în noaptea de Anul Nou 2026, la Spitalul Județean Alba: Are 4,7 kilograme și a primit nota nouă Noaptea dintre ani a adus mare bucurie unei familii din Alba, Anul Nou aducându-le cel mai frumos cadou imaginabil, un băiețel sănătos! Bebelușul a venit pe lume pe data de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea