24 februarie: Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Pomenirile morților se pot face în cadrul oricărei Sfinte Liturghii de peste an. Dar Biserica Ortodoxă a rânduit ca, în toate cele şase sâmbete din Postul Mare, să fie pomeniţi de către familii toţi cei care au trecut la cele veşnice. Ca orice rit bisericesc, parastasele postului se fac după o rânduială anume. În general, se plătesc la biserică sărindare. Adică pomelnice care urmează a fi citite în cadrul Sfintei Liturghii, timp de 40 de zile sau un an întreg. Pe lângă parastasele care se fac, de obicei, după înmormântare, la 3, 9, 40 de zile și apoi în fiecare an, până la 7 ani de la deces, există și alte zile de pomenire stabilite de Biserică. Dintre acestea, Parastasele Postului Mare sunt cele mai importante.

Prima sâmbătă din Post, adică sâmbăta aceasta, pe 24 februarie, în care se face parastas pentru morți este cea a lui Teodor. E cunoscută și sub numele de „Sâmbăta colivelor”. Este vorba despre Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Cel de la care s-a transmis până azi obiceiul de a se face și împărți colivă. La un moment dat, împăratul Iulian Apostatul a poruncit să se stropească cu sângele animalelor sacrificate pentru idoli toate produsele din piaţa cetăţii. Pentru a întina Postul Mare al creştinilor. Atunci, i-a apărut în vis arhiepiscopului Eudoxie Sfântul Teodor. Care i-a spus să fiarbă grâu şi să împartă tuturor locuitorilor. Ca să nu mai fie nevoiți să meargă la piață. Zis și făcut. Astfel, credincioșii au fost feriți de a pica în păcat. Motiv pentru care s-a hotărât ca Sfântul Teodor să fie pomenit la finele primei săptămâni din Postul Mare.

Legenda Sfântului Ioan

În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelulul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui sau. În ura, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului drept răsplată.

Pentru că se temea ca Ioan Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.

Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Această e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap. După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos, și lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luându-și numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se află îngropat capul Botezatorului Ioan. Dorind să-și zidească o chilie, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se află un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaște, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a așezat în biserica din această cetate. Această este socotită a două aflare a cinstitului cap al Botezatorului.