Prim-ministrul Emil Boc va fi prezent mâine, 15 noiembrie, la Sebeş, la inaugurarea oficialã a lucrãrilor la tronsonul de autostradã Orăştie – Sibiu, care va ţine...
Cred cu tărie că rolul unui Consiliul Judeţean şi al celor care îl compun, în frunte cu preşedintele, este să facă posibilă prosperitatea cetăţenilor din acel...
Autorităţile din Alba Iulia au finalizat programul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României. Programul se întinde pe parcursul a zece zile, începând din 23 noiembrie şi...
Pentru noi, recensământul este în primul rând mai mult decat un semnal de alarmă! Recentul recensământ a prezentat o Românie în care diferenţele dintre zona marilor...
Citiţi în ediţia tipărită din 14.11.2011!!!
Secretarul de Stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, este unul dintre actorii activi ai colaborării bilaterale româno-germane în domeniul educaţiei. Demnitarul este co-preşedintele Grupului de lucru...
Krisztian Kovats, preşedintele UDMR Alba, a adresat o scrisoare deschisă europarlamentarilor FIDESZ prin intermediul căreia îi invită pe aceştia să viziteze Roşia Montană. Aceasta vine...
Ca urmare a nominalizărilor făcute de către cele 32 de filiale ale ANTREC de la nivel de ţară a unor pensiuni turistice în funcţie...
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului şef al ANOFM, fost vicepreşedinte al PDL Alba, Silviu Bian, aflat în arest preventiv pentru infracţiunea de...
Până în prezent, 21 de persoane din judeţ au beneficiat de pensii ilegale, majoritatea din:din zona Munţilor Apuseni, de la Arieşeni, Scărişoara, Vadu Moţilor, Albac şi...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea